Thomas Hardy, “Jude the Obscure”, Simon @ Brown, 2018, 454 de pagini


Publicat în 1895, romanul lui Thomas Hardy a fost de la bun început sursă de scandal și controverse. I s-a reproșat atitudinea ireverențioasă față de instituția căsătoriei și libertatea cu care tratează problema sexualității. Jude Fawley este un tânăr pietrar care trăiește într-un sat din sudul Angliei. El se îndrăgostește de verișoara sa, Sue Bridehead. Jude își dorește să studieze, visul său fiind acela de a se stabili la Christminster, un oraș imaginar al cărui corespondent ar putea fi Oxford. Sărac fiind, Jude nu reușește să-și depășească condiția, fiind nevoit să încheie o căsătorie … Citește mai mult Thomas Hardy, “Jude the Obscure”, Simon @ Brown, 2018, 454 de pagini

Dave Robinson și Judy Groves, „Câte ceva despre Platon”, București, Editura Curtea Veche, 2001, 176 de pagini


Traducere a unei celebre colecții („Introducing…”), cartea îl familiarizează pe necunoscătorul într-ale filosofiei cu gândirea lui Platon, dar și cu întregul context al filosofiei grecești ante- și post- Platon. Ilustrațiile și formatul de bandă desenată în care sunt prezentate informațiile sunt de un real ajutor. În doar puțin peste 150 de pagini, găsim sintetizate ideile filosofice și politice ale lui Platon, precum și miturile sale fundamentale. Sigur că pentru un pasionat de filozofie, o astfel de prezentare succintă care oferă iluzia că știi ce a gândit și a… Citește mai mult Dave Robinson și Judy Groves, „Câte ceva despre Platon”, București, Editura Curtea Veche, 2001, 176 de pagini

Leon Leyson, cu Marilyn J. Harran și Elisabeth B. Leyson, „Un băiat pe lista lui Schindler”, București, Editura Rao, 2014, 241 de pagini


Cartea spune povestea reală a unui băiat, evreu polonez, care avea doar 10 ani la momentul invaziei Poloniei de către Germania nazistă. Deportat, împreună cu întreaga familie, Leon Leyson a avut șansa întâlnirii cu Oskar Schindler, ceea ce a asigurat supraviețuirea sa și a unei părți a familiei. Textul, scris cu calm, fără ură, are marele merit de a încerca să redea o lume inimaginabilă prin ochii unui copil. Povestea lui Leon Leyson a început să fie cunoscută în amănunt abia după succesul cărții „Lista lui Schindler”,… Citește mai mult Leon Leyson, cu Marilyn J. Harran și Elisabeth B. Leyson, „Un băiat pe lista lui Schindler”, București, Editura Rao, 2014, 241 de pagini

Glenn Beck,” ISlamISm. Planul secret de creare a califatului”, București, Editura Corint, 2016, 302 pagini


    Glenn Beck este un jurnalist american controversat, conservator și virulent împotriva pericolelor pe care le reprezintă lumea islamică pentru Occident. Cartea își propune să argumenteze teza că terorismul islamic are rădăcini în Coran, că există o incompatibilitate structurală între Islam și valorile lumii occidentale. Bine documentat, textul are marele merit că oferă o… Citește mai mult Glenn Beck,” ISlamISm. Planul secret de creare a califatului”, București, Editura Corint, 2016, 302 pagini

Nojoud Ali în colaborare cu Delphine Minoui, „Divorțată la 10 ani”, București, Editura Pandora 2010, 167 de pagini


Cartea povestește istoria unei fete yemenite, obligată să se căsătorească la vârsta de 9 ani, conform unor obiceiuri frecvent întâlnite, nu numai în Yemen. La scurt timp după căsătorie, Nojoud Ali reușește să meargă de una singură la tribunalul din Sanaa și să ceară divorțul. Cazul ei a fost mediatizat în întreaga lume și a creat un precedent, fără să reușească să modifice… Citește mai mult Nojoud Ali în colaborare cu Delphine Minoui, „Divorțată la 10 ani”, București, Editura Pandora 2010, 167 de pagini

Henning Mankell, „Faceless Killers”, Vintage Books, London, 2009, 298 de pagini


Un roman polițist anost și lipsit de inventivitate. O crimă violentă are loc în Lunarp, o mică localitate suedeză. Wallander, un polițist cu o viață personală plină de eșecuri, preia investigația. Interesant poate fi peisajul general, o Suedie în care sunt din ce în ce mai frecvente incidentele cu tentă rasistă și xenofobă. În final, însă, criminalii, descoperiți cu totul întâmplător, într-o piață oarecare, în urma unor deducții logice destul de lipsite de farmec, sunt doi… cehi. Apar acolo și câțiva români, personaje episodice sau doar subiecte de conversație, în contexte care tră… Citește mai mult Henning Mankell, „Faceless Killers”, Vintage Books, London, 2009, 298 de pagini

H.P. Lovecraft, „The best of H.P. Lovecraft. Blestemul din Sarnath”,  București, Editura Nemira, 2013, 439 de pagini.


O lectură exasperantă și dezamăgitoare. Considerat unul dintre titanii literaturii fantasy și horror, Lovecraft este un scriitor cu resurse extrem de reduse de imaginație. În covârșitoarea majoritate a textelor acestei cărți, el alege ca explicație pentru întâmplările neobișnuite prin care trec personajele două elemente de un infantilism enervant, repetitiv: visul și nebunia. Fără să știe să întrețină suspansul, H.P. Lovecraft are deosebitul talent de a strica finalurile poveștilor. Simte permanent nevoia de explicații logice, simte că trebuie să se ancoreze într-o anume zonă de real. Subiectele textelor nu sunt deloc diversificate, maniera de a povesti e una ternă, întreruptă nefericit de stupide observații personale și reflecții lipsite de inteligență. Textul final, „Între zidurile din Eryx”, are ceva potențial. Oamenii colonizează planeta… Citește mai mult H.P. Lovecraft, „The best of H.P. Lovecraft. Blestemul din Sarnath”,  București, Editura Nemira, 2013, 439 de pagini.

Michel Houellebecq, „Particule elementare”, Iași, Editura Polirom, 2012, 347 de pagini


În restul textului, Houellbecq preferă să-și piardă timpul descriind orgii, scene de masochism, masturbare sau diferite alte pasaje cu conotații sexuale. Interesante în sine, acestea, însă dau senzația unei enorme disproporții. După ce sute de pagini se vorbește despre declinul individual și colectiv al omului occidental, pe final, ca și cum s-ar fi plictisit sau ar fi fost grăbit de vreun editor, Houellbecq își ucide vreo trei personaje în doar câteva pagini și însăilează un epilog (de departe, cel mai interesant pasaj al romanului) cu totul și cu totul insuficient legat de mutația genetică a speciei umane.… Citește mai mult Michel Houellebecq, „Particule elementare”, Iași, Editura Polirom, 2012, 347 de pagini

„The Confessions of Saint Augustine”, New American Library, New York, 2009, 358 de pagini


O lectură greoaie, care poate fi parcursă doar dacă cititorul păstrează mereu în minte faptul că textul e scris la sfârșit de secol IV. Cartea, deși se vrea o autobiografie, conține foarte puține elemente de autobiografic, ele fiind frecvent parazitate de rugăciuni și invocații către divinitate. Deși Sf. Augustin afirmă că vorbește despre păcate grele, de neiertat în fața lui Dumnezeu, nu vorbește decât despre fapte banale ale vieții lui. Amuzante sunt paginile în care amintește despre episodul în care, copil fiind, a furat pere. Consideră întâmplarea ca fiind un păcat major și îi dedică un spațiu generos. Interesante constatările despre originea răului, dar dezarmantă obsesia de a căuta răspunsuri într-o singură direcție. O carte în… Citește mai mult „The Confessions of Saint Augustine”, New American Library, New York, 2009, 358 de pagini

Dino Buzzati, „Cele mai frumoase povestiri”, Iași, Editura Polirom, 2013, 300 de pagini


Poveștile lui Dino Buzzati încep, aproape fără excepție, ca istorisiri ale unor fapte banale, fără cine știe ce pretenții. Finalul lor, însă, în cele mai multe dintre cazuri, e unul neașteptat. Deși e supărătoare relatarea aproape jurnalistică, fără … Citește mai mult Dino Buzzati, „Cele mai frumoase povestiri”, Iași, Editura Polirom, 2013, 300 de pagini

Martin Page, „Libelula”, București, Editura Humanitas, 2005, 203 pagini


Un text bizar, un amestec de absurd, paradoxal, ironic, cinic… Personajul, principal, Fio Regale, este o tânără ai cărei părinți avuseseră serioase probleme cu legea și care hotărăște să-și câștige existența șantajând oameni pe care nu-i cunoaște. Pornind de la premisa că fiecare are ceva de ascuns,… Citește mai mult Martin Page, „Libelula”, București, Editura Humanitas, 2005, 203 pagini

Patrick Modiano, „În cafeneaua tinereții pierdute”, București, Editura Art, 2014, 194 de pagini


Romanul laureatului Premiului Nobel pentru Literatură pe 2014 e unul șters, a cărui culoare și savoare locale nu sunt suficiente pentru a transmite ceva puternic și unui cititor din afara spațiului francez. Povestea vorbește despre un personaj feminin central, Louki, o femeie misterioasă care-și părăsește soțul și dispare, aparent plictisită de rutina vieții ei cotidiene. Povestea e spusă, la persoana I, de cinci personaje care au cunoscut-o, în cafeneaua Condé, din Paris. Amuzant e că pe coperta patru a cărții, editorii vorbesc de patru povești care alcătuiesc țesătura narativă a romanului; ele sunt cinci… Așadar, pare că nici cei care au editat textul n-au avut răbdare să-l citească până la capăt. … Citește mai mult Patrick Modiano, „În cafeneaua tinereții pierdute”, București, Editura Art, 2014, 194 de pagini

Arthur Schnitzler, „Cu ochii larg închiși”, București, Editura Trei, 120 de pagini


Cartea, care a stat la baza ultimului film regizat de Kubrick (Eyes Wide Shut, 1999) pare a fi una, din multe puncte de vedere, incompletă. Ea vorbește despre povestea unui medic, Fridolin, care, nemulțumit de anumite aspecte ale căsniciei sale și bântuit de o gelozie bizară, ajunge la întrunirea unei organizații secrete. Pe lângă orgiile organizate acolo, membrii organizației au și un cod de comportament foarte strict și violent. Fridolin este demascat ca intrus și … Citește mai mult Arthur Schnitzler, „Cu ochii larg închiși”, București, Editura Trei, 120 de pagini

Peter Ackroyd, „Ultimul testament al lui Oscar Wilde”, București, Editura Humanitas, 2007, 267 de pagini


Romanul este conceput sub forma unui jurnal ținut de Oscar Wilde în ultimul său an de viață (1900). Cartea are marele merit de a te familiariza nu numai cu biografia excentricului scriitor irlandez, dar și de cu atmosfera unei epoci. Magistral surprinsă vocea lui Wilde. Senzația e că, pe tot parcursul textului, Wilde este cel care vorbește, cel care se comunică. Ironia sa și, mai ales, gustul scriitorului p… Citește mai mult Peter Ackroyd, „Ultimul testament al lui Oscar Wilde”, București, Editura Humanitas, 2007, 267 de pagini

Milan Kundera, „The Book of Laughter and Forgetting”, London, Faber and Faber, 2000, 312 pagini


O capodoperă. Una dintre acele rare cărți care ți-ai dori să nu se termine. Cartea spune șapte povești aparent fără legătură între ele. Povestea unui disident ceh și a destinului său după înăbușirea primăverii de la Praga, povestea erotică a unui cuplu care acceptă conviețuirea într-un triunghi conjugal, a unor studente care fac o analiză absolut fantezistă a piesei „Rinocerii”, de Eugen Ionescu, a unei imigrante cehe rămasă văduvă care ar face orice să intre în posesia unor scrisori pe care le lăsase în Praga sau a unei femei de provincie care, deși era posesoarea unui soț măcelar și a unui amant … Citește mai mult Milan Kundera, „The Book of Laughter and Forgetting”, London, Faber and Faber, 2000, 312 pagini

Anatole France, „Insula pinguinilor”, București, Editura Curtea Veche, 336 de pagini


Numai că, mai apoi, romanul devine mult prea… local. Istoria pinguinilor devine istoria Franței, mult prea multe pagini sunt dedicate afacerii Pyrot (aluzie la afacerea Dreyfuss). Părțile cele mai interesante ale textului sunt cea de debut și cea de final, când naratorul încearcă să proiecteze o viziune asupra viitorului. Capitalismul neoliberal se ciocnește de marxism, atentatele încep să zguduie lumea pinguinilor din temelii… Cartea e destul de neglijent redactată, enervantă devenind folosirea repetată a formei „pancardă”, în loc de „pancartă”.… Citește mai mult Anatole France, „Insula pinguinilor”, București, Editura Curtea Veche, 336 de pagini

Paul Bowles, „Sus, deasupra lumii”, București, Editura Humanitas, 216 pagini


Pentru că soții Slade asistaseră, fără s-o știe, la crimă, sunt ademeniți de Grove în vila acestuia, drogați și, în cele din urmă uciși. Romanul se citește greu. Limba română folosită de traducător (Alex. Leo Șerban) e împiedicată, lipsită de personalitate, repetitivă. Pare o traducere făcută în grabă. Deși atractiv la nivel narativ, textul are o inerție a curgerii care-l face greu de savurat. Personajele se perindă prin roman asemenea unor fantome, fără personalitate, fără vigoare. Exotismul decorurilor dispare din cauza descrierilor seci, pline de clișee, inerte. … Citește mai mult Paul Bowles, „Sus, deasupra lumii”, București, Editura Humanitas, 216 pagini

Carly Holmes, „The Scrapbook”, Parthian, Cardigan, 2014, 222 de pagini


Cartea este captivantă, se parcurge cu interes și surprinde prin observații extrem de fine despre psihologia personajelor. Se observă, totuși, anumite stângăcii de construcție. Arhitectura romanului, trecerea de la un plan la altul respiră o ușoară artificialitate, e prea căutată, prea evidentă. Dialogurile sunt și ele lipsite de personalitate, prea puțin individualizate. Ca întreg, însă, o lectură care place.… Citește mai mult Carly Holmes, „The Scrapbook”, Parthian, Cardigan, 2014, 222 de pagini

Paulo Coelho, „Manual of the Warrior of Light”, London, Herper Collins Publishers, 2003, 290 de pagini


Cartea se vrea a fi una motivațională și cuprinde foarte scurte fragmente de text care descriu lumea interioară a „Războinicului luminii”: cine este el, ce trebuie să facă, cum trebuie să se raporteze la realitatea din jur. De la primele pagini, devine destul de evident că textul e, ca intenție, un amestec infantil de „Arta războiului” (Sun Tzu) și „Principele” lui Machiavelli. Problema e că, dacă un asemenea „războinic al luminii” ar exista, urmând indicațiile cărții, el n-ar fi altceva decât un farseur, o caricatură umană, un amestec straniu, contradictoriu, un personaj deopotrivă infatuat și modest, curajos și laș, egoist și altruist, … Citește mai mult Paulo Coelho, „Manual of the Warrior of Light”, London, Herper Collins Publishers, 2003, 290 de pagini

Umberto Eco, „The Prague Cemetery”, Vintage, 2012, 566 de pagini


Romanul oferă o perspectivă istorică asupra finalului agitat de secol XIX. Cu excepția personajului principal, căpitanul Simonini, și a altor detalii care țin de coerența ficțiunii, toate celelalte personaje și episoade semnificative respectă acuratețea istorică. Asistăm la creșterea sentimentului antisemit, la întâlniri cu Dumas, Freud, Garibaldi, Dreyfus, Hugo, la fabricarea de documente false care să legitimeze ura împotriva evreilor. Căpitanul Simonini, un falsificator notoriu, criminal și agent pentru diferite servicii secrete, își reamintește viața într-un jurnal intim; trebuie să facă asta de îndată ce descoperă că are o dublă personalitate. Câteodată, ia înfățișarea unui preot, Dalla Piccola. Jurnalul său ne îngăduie să vedem cum au fost inventate „Protocoalele înțelepților din Sion”, o ficțiune care a circulat la începutul secolului XX, contribuind la creșterea antisemitismului european. Ura față de evrei ne este prezentată în carte cu lux… Citește mai mult Umberto Eco, „The Prague Cemetery”, Vintage, 2012, 566 de pagini

Andrei Cornea, „Cuvintelnic fără frontiere”, București, Editura Humanitas, 2013, 207 pagini


„Cum îsi învinge o ființă spaima de un potențial inamic, ori de un inamic prezent, ori de posibilitatea numai a existenței unui inamic, ori de inimiciția însăși a lumii? Cum își învinge o ființă spaima de ea însăși, atunci când se știe, în sinea ei adâncă, mizerabilă, mizerabil de slabă și de vulnerabilă? Simplu: „se dă în spectacol” cât de mult o țin puterile și, prin cât mai mult vacarm și culoare, vrea să lase să se creadă că e o încarnare a forței, potenței, virilității, invincibilității.” … Citește mai mult Andrei Cornea, „Cuvintelnic fără frontiere”, București, Editura Humanitas, 2013, 207 pagini

Chuck Palahniuk, „Damned”, London, Vintage Books, 2012, 249 de pagini


Personajul principal e o adolescentă de 13 ani, Maddison Spencer, fiica foarte bogată a unei familii de actori. Ea moare, strangulată în urma unui joc stupid și ajunge în iad. Acolo, cucerește Iadul pas cu pas, își face prieteni, îi smulge lui Hitler mustața, îl învinge pe Baal și lucrează ca operator la o linie de telemarketing. În cele din urmă, Maddison află că nu e altceva decât un personaj într-un scenariu scris de Satana. Romanul se încheie cu momentul în care Maddison și noii ei prieteni coboară din nou în lumea celor vii, în noaptea de Halloween. „Damned” este unul dintre cele mai proaste romane pe care le-am citit în ultimul an.… Citește mai mult Chuck Palahniuk, „Damned”, London, Vintage Books, 2012, 249 de pagini

Kazuo Ishiguro, „An Artist of the Floating World”, London, Faber and Faber, 1987, 206 pagini


Povestea este spusă între octombrie 1948 si iunie 1950 și surprinde plăcut, în primul rând prin arta dialogului și modul deloc ostentativ, căutat, în care Ishiguro creează, manevrează și manipulează personajul. Aparent, avem de a face cu o poveste de familie, suavă și melancolică. La finalul cărții, cititorul constată, însă, surprins că a rămas cu destule informații și imagini despre Japonia postbelică și, mai ales cu o atmosferă specifică, magistral conturată.… Citește mai mult Kazuo Ishiguro, „An Artist of the Floating World”, London, Faber and Faber, 1987, 206 pagini

 Horia-Roman Patapievici, „Partea nevăzută decide totul”, București, Editura Humanitas, 2015, 297 de pagini


Cartea reunește câteva eseuri publicate de autor de-a lungul anilor, multe dintre ele în revista „Idei în dialog”. Deși unitatea textului se dorește asigurată de temă, de ideea centrală că lucrurile importante sunt cele care nu se văd, care nu sunt palpabile, alcătuirea textului e destul de incoerentă. Sunt idei care se repetă, uneori formulări întregi, de la un eseu la altul; discursul capătă, pe alocuri, tente neo-coloniale iar speculația pare a depăși, câteodată, nivelurile admisibile (ca în eseul despre motivele imposibilit… Citește mai mult  Horia-Roman Patapievici, „Partea nevăzută decide totul”, București, Editura Humanitas, 2015, 297 de pagini

Lucian Blaga, „Izvoade”, București, Editura Humanitas, 2011, 312 pagini


Volumul cuprinde o serie de douăzeci de eseuri, conferințe și însemnări pe marile teme care-l preocupau pe Blaga. În „Elogiul satului românesc” și „O problemă dificilă și delicată: rasa”, descoperim un Blaga destul de primitiv (așa cum o arată și primele două citate de mai jos), care generalizează si speculează fantezist, părând a fi obsedat de ideea de a oferi conținut noțiunii de „matrice stilistică”. Textele mai târzii sunt, însă, suficient de elegante și elevate pentru a mai șterge din impresia inițială. Magistrale… Citește mai mult Lucian Blaga, „Izvoade”, București, Editura Humanitas, 2011, 312 pagini

R.L Stevenson, „Dr. Jekyll and Mr. Hyde with The Merry Men& Other Stories”, London, Wordsworth ,1999, 238 pagini


Prea multă și evidentă, supărătoare, înclinație către un mesaj etic, mai mult chiar, către un soi de punere pe tapet a unor principii creștine. În „The Treasure of Franchard” există, totuși, un personaj fascinant: doctorul Desprez. Un teoretician, un dialectician, un boem, un om mai puțin cu vocație de pedagog, dar cu o dorință nemărginită de a se transforma într-unul, personajul se pierde finalmente în prea îngusta broderie narativă a textului.… Citește mai mult R.L Stevenson, „Dr. Jekyll and Mr. Hyde with The Merry Men& Other Stories”, London, Wordsworth ,1999, 238 pagini

Truman Capote, „Mic dejun la Tiffany”, București, Editura Univers, 2006, 160 de pagini


Bănuiesc că pentru fanii lui Truman Capote, micro-romanul și povestirile reunite în aceasta carte („Mic dejun la Tiffany”, „Casa florilor”, „Chitara cu diamante” și „Amintire de Crăciun”) pot prezenta un oarecare interes. Cum nu mă număr printre ei (de gustibus!), cel puțin nu momentan, constat doar că textele se susțin prea mult prin personaje. O excentrică femeie… Citește mai mult Truman Capote, „Mic dejun la Tiffany”, București, Editura Univers, 2006, 160 de pagini

Amos Oz, „Cutia neagră”, București, Editura Univers, 2006, 272 de pagini


Romanul este în întregime alcătuit din scrisorile pe care personajele și le trimit unul altuia. Modul acesta minimalist de a scrie literatură nu e deloc deranjant aici. Personajele și poveștile lor prind contur, se individualizează foarte bine. În esență, romanul e povestea despărțirii a doi oameni care s-au iubit mult, cu o dragoste obsesivă care continuă să supraviețuiască propriului lor divorț. În fundal, cunoaștem alte două personaje, Michel, un fundamentalist religios în devenire și Boaz, un tânăr masiv, pasionat de supraviețuirea simplă, în mijlocul naturii, supraviețuirea ce exclude complicațiile lumii moderne. Poate că cel mai interesant la acest roman e măiestria cu… Citește mai mult Amos Oz, „Cutia neagră”, București, Editura Univers, 2006, 272 de pagini

Grete Tartler, „Identitate europeană”, 2006, București, Editura Cartea Românească, 250 de pagini


Deși tratată cu erudiție și competență, problema europeană, așa cum e discutată în această carte, are ceva idilic în modul în care e privită. Se ocolesc problemele spinoase ale identității europene sau se discută superficial, într-un limbaj diplomatic ce tinde uneori să se transforme într-un veritabil limbaj de lemn. Resursele bibliografice, bine folosite, lasă rareori locul opiniilor și credințelor personale. Rezultatul este un text în spatele căruia e greu să ghicești … Citește mai mult Grete Tartler, „Identitate europeană”, 2006, București, Editura Cartea Românească, 250 de pagini

Klaus Iohannis, „Pas cu pas”, București, Editura Curtea Veche, 2014, 210 pagini


Fără să aibă exercițiul și nici vocația scrisului, Klaus Iohannis reușește să fie autentic în această carte. În esență, textul e destul de greu de citit. Frazele sunt curat elaborate și gândite, însă lipsite de orice urmă de spectaculozitate. Nici măcar la nivelul frazării, Iohannis nu se dezminte. Textul său eșuează, de multe ori, în clișeu; nu are darul descrierii și nici capacitatea de a crea imagini puternice. Cu toate acestea, aerul general al cărții e unul de o sinceritate debordantă, uneori vecină cu naivitatea.… Citește mai mult Klaus Iohannis, „Pas cu pas”, București, Editura Curtea Veche, 2014, 210 pagini