Ficţiunea şi ruda ei mai săracă, realitatea


Din 2010, în fiecare an, sfârşitul lunii ianuarie mă găseşte în Jaipur (India), acolo unde se desfăşoară unul dintre cele mai importante Festivaluri de Literatură din Asia. Timp de mai multe zile, laureaţi ai Premiului Nobel pentru literatură, autori de succes din diverse zone ale mapamondului sau, pur şi simplu, copiii teribili ai literaturii universale de azi discută despre cărţile lor sau dezbat subiecte culturale dintre cele mai diverse. Anul acesta, anunţarea sosirii lui Salman Rushdie a stârnit valuri în India. Cartea sa, Versetele satanice, este încă interzisă în acest colţ al lumii. Din cauza refuzului Guvernului de la Delhi de a asigura suficiente măsuri de securitate, finalmente, Salman Rushdie nu a mai venit. Realitatea este că în Rajastan (statul a cărui capitală este Jaipur) se desfăşoară în 2012 alegeri statale. Ambele partide importante implicate în alegeri se tem de pierderea votului electoratului musulman. În semn de protest, trei scriitori prezenţi la festival au ales să citească, în panelul care le era rezervat, pasaje din Versetele satanice. Cu toţii au fost nevoiţi să părăsească statul, unii fiind ameninţaţi cu închisoarea. Acesta este un caz punctual, unul care nici măcar nu creează deservicii unui scriitor cu statura lui Salman Rushdie (poate chiar dimpotrivă!). În fundalul acestui context, însă, se regăseşte o mai veche temă de discuţie, prezentă în toate literaturile majore. Când anume literatura încetează să fie literatură, devenind subiect sau obiect al diferitelor ideologii?! Există vreun instrument care poate imuniza cititorul împotriva retrogradării ficţiunii la statutul de realitate? Sunt doar două dintre întrebările la care secolul XX (cu infernalele lui maşinării propagandistice) ne obligă, dacă nu să răspundem, măcar să reflectăm. Nici veacul în care am intrat nu pare a se fi detaşat de această paradigmă. … Citește mai mult Ficţiunea şi ruda ei mai săracă, realitatea