Amos Oz, „Cutia neagră”, București, Editura Univers, 2006, 272 de pagini


Romanul este în întregime alcătuit din scrisorile pe care personajele și le trimit unul altuia. Modul acesta minimalist de a scrie literatură nu e deloc deranjant aici. Personajele și poveștile lor prind contur, se individualizează foarte bine. În esență, romanul e povestea despărțirii a doi oameni care s-au iubit mult, cu o dragoste obsesivă care continuă să supraviețuiască propriului lor divorț. În fundal, cunoaștem alte două personaje, Michel, un fundamentalist religios în devenire și Boaz, un tânăr masiv, pasionat de supraviețuirea simplă, în mijlocul naturii, supraviețuirea ce exclude complicațiile lumii moderne. Poate că cel mai interesant la acest roman e măiestria cu… Citește mai mult Amos Oz, „Cutia neagră”, București, Editura Univers, 2006, 272 de pagini

MAI CITIM ȘI NOI CEVA?! LOVITURA DE STAT LA ADRESA LITERATURII


A scrie și a citi literatură e un lux burghez (nomina odiosa!) pe care societatea de azi nu-și mai permite să ni-l acorde. Sistemul pretinde rezultate care, tot din vina lui, a sistemului, nu mai sunt posibile. Un bun curs de literatură, care poate dura, să zicem, două ceasuri, are în spatele lui luni sau chiar ani de muncă solitară. Un articol reușit, un eseu original presupun o anevoioasă și îndelungată aventură a minții! Un bun roman ascunde luni sau ani de pregătire, de lecturi, de luptă acerbă cu sintagmele, cu personajele, cu expresiile… Ce sistem birocratic mai asigură astăzi anii de care e nevoie pentru a ajunge la astfel de rezultate?! Ce societate neoliberală, centrată în jurul ideii de eficiență imediată, mai înțelege că elevul, profesorul, scriitorul au nevoie de un timp dedicat în integralitate acumulării?! În astfel de condiții, n-ar trebui, poate, să ne reevaluăm așteptările, să nu mai cerem elevilor de azi, studenților de mâine, profesorilor de poimâine să citească și să producă literatură de parcă ei ar avea la dispoziție tot timpul din lume?! De parcă ar trăi într-o republică a literelor?! Și dacă, totuși, vi se pare că discursul de mai sus e excesiv retoric, vă provoc la un exercițiu simplu: citiți integral textele care trebuie parcurse pentru un examen de bacalaureat și apoi spune-ți-mi de cât timp ați avut nevoie!
Citește mai mult MAI CITIM ȘI NOI CEVA?! LOVITURA DE STAT LA ADRESA LITERATURII

Canonul literar ca ideologie


Multiplicaţi exemplul acesta, înmulţiţi-l cu numărul de naţiuni, căci el se regăseşte, în diferite proporţii, şi la polonezi, şi în literatura latino americană şi în cea japoneză, şi veţi constata că demersul unei ierarhizări relevante a literaturii universale e compromis încă din start. Singurul posibil canon transnaţional e un pur proces contabilicesc, sec, lipsit de spectaculozitate, care exclude ierarhizările… o simplă contopire a canoanelor naţionale. … Citește mai mult Canonul literar ca ideologie

Autonomia esteticului, această Fata Morgana…


Prea adesea, biografia scriitorului e prezentată fie în manieră neutră, cu date seci şi neatractive, fie ca un soi de basm unde el, scriitorul, e un fel de erou mitic, fără pată, un fel de supra-om, un geniu neînţeles. Micile sau marile concesii, inconsecvenţele, contradicţiile, toate sunt înlăturate cu grijă. Or, dacă biografiile literare sunt utile cuiva, ele sunt utile tocmai pentru că oferă dimensiunea completă a celui care stă în spatele unui text literar. Aici, istoricii literari au, încă, mult de lucru. Elevii şi studenţii români, obişnuiţi ca scriitorii să fie exemplari, sunt, mai târziu, la maturitate, debusolaţi când află ca lucrurile nu stau deloc aşa. De la un scriitor se pretinde mult prea mult, când de fapt, pretenţia ar trebui să fie una singură: texte de bună calitate. Vor fi unii care se vor întreba în ce măsură un caracter îndoielnic, un om cu poziţii ideologice extremiste, poate fi un creator valoros. Evident că poate. Nu-mi mai obosesc cititorii cu numele celor care au făcut-o, mulţumindu-mă doar să afirm că în ceea ce priveşte ficţiunea literară, nu există nici subiecte morale sau imorale, nici atitudini totalitare sau dictatoriale. Există un singur lucru: textul în sine, textul ca text şi nimic mai mult.
Citește mai mult Autonomia esteticului, această Fata Morgana…

Ficţiunea şi ruda ei mai săracă, realitatea


Din 2010, în fiecare an, sfârşitul lunii ianuarie mă găseşte în Jaipur (India), acolo unde se desfăşoară unul dintre cele mai importante Festivaluri de Literatură din Asia. Timp de mai multe zile, laureaţi ai Premiului Nobel pentru literatură, autori de succes din diverse zone ale mapamondului sau, pur şi simplu, copiii teribili ai literaturii universale de azi discută despre cărţile lor sau dezbat subiecte culturale dintre cele mai diverse. Anul acesta, anunţarea sosirii lui Salman Rushdie a stârnit valuri în India. Cartea sa, Versetele satanice, este încă interzisă în acest colţ al lumii. Din cauza refuzului Guvernului de la Delhi de a asigura suficiente măsuri de securitate, finalmente, Salman Rushdie nu a mai venit. Realitatea este că în Rajastan (statul a cărui capitală este Jaipur) se desfăşoară în 2012 alegeri statale. Ambele partide importante implicate în alegeri se tem de pierderea votului electoratului musulman. În semn de protest, trei scriitori prezenţi la festival au ales să citească, în panelul care le era rezervat, pasaje din Versetele satanice. Cu toţii au fost nevoiţi să părăsească statul, unii fiind ameninţaţi cu închisoarea. Acesta este un caz punctual, unul care nici măcar nu creează deservicii unui scriitor cu statura lui Salman Rushdie (poate chiar dimpotrivă!). În fundalul acestui context, însă, se regăseşte o mai veche temă de discuţie, prezentă în toate literaturile majore. Când anume literatura încetează să fie literatură, devenind subiect sau obiect al diferitelor ideologii?! Există vreun instrument care poate imuniza cititorul împotriva retrogradării ficţiunii la statutul de realitate? Sunt doar două dintre întrebările la care secolul XX (cu infernalele lui maşinării propagandistice) ne obligă, dacă nu să răspundem, măcar să reflectăm. Nici veacul în care am intrat nu pare a se fi detaşat de această paradigmă. … Citește mai mult Ficţiunea şi ruda ei mai săracă, realitatea