Prea mult


E momentul cel mai dureros; momentul în care raţiunea ne transmite în toate modurile posibile că totul s-a sfârşit, dar memoria noastră afectivă, încă zdruncinată de intensitatea trăirii de iniţiale, refuză să ia act de realitate. Acum se petrec lucrurile care ţin, într-adevăr, de tragismul naturii umane. În încercarea de a reaprinde o flacără ce ardea atât de viu cu doar câteva momente înainte, ne iluzionăm cu gândul că, oricând, din cenuşă, din rămăşiţele unei scântei pe care, de cele mai multe ori, ne-o imaginăm doar a mai fi prezentă, mai putem recompune incandescenţa de altădată. De fapt, tocmai această incandescenţă ar fi trebuit să ne facă pe deplin conştienţi de efemeritatea ei. Dar cine, în momentele acelea, are cinismul sau extrema luciditate de a vedea finalul în chiar intensitatea debutului?!… Citește mai mult Prea mult

Dacă un bărbat e suficient de insistent și arată suficient de bine, atunci de ce nu… ?!


Nu știu de unde îi venise lui E. ideea aceasta că îmbătrânește și că ar trebui să mă convingă să scriu despre îmbătrânirea ei. Nu avea mai mult de 43 de ani. Ar fi vrut să fie amantă, dar sfârșise prin a fi cerută în căsătorie atât de des, încât, în cele din urmă, acceptase. Credea că, născută în altă parte, ar fi fost gheișa perfectă. Picta peisaje, citea în timpul liber, era capabilă de conversații inteligente și adora ceaiul. Oriunde s-ar fi așezat, avea obiceiul de a-și ține foarte aproape unele de altele picioarele și mâinile. Cuibărită astfel, emana în jur un soi de fragilitate cochetă, care invita la protecție. Pe stradă, silueta ei minionă se pierdea în mulțime. Abia când se așeza devenea imposibil de ignorat. Folosea cu o naturalețe dezarmantă cuvinte mari, precum acel „sfâșietor”, cuvinte care, rostite de ea, își pierdeau din patetism.… Citește mai mult Dacă un bărbat e suficient de insistent și arată suficient de bine, atunci de ce nu… ?!

Oraşul


Pentru mine, oraşul e acolo pentru că, darwinian, el trebuia să fie acolo. Multitudinea de avantaje pe care o oferă depăşeşte orice minor dezavantaj pe marginea căruia patetizăm astăzi. Individual, nu cred că fiinţa umană e capabilă să evolueze, total ruptă de orice altceva, suficientă sieşi. Cred că individualismul devine fecund tocmai când se manifestă într-o colectivitate urbană, eterogenă. Individualismul ascetului din peşteră e, la nivelul întregii societăţi, steril. El află lucruri pentru el însuşi, îşi upgradează permanent condiţia de Om, dar totul dispare odată cu dispariţia lui fizică dacă nu există o colectivitate care să consemneze sau să mărturisească. Dimpotrivă, individualismul manifestat în mijlocul colectivităţii, generează progres. Aşadar, oraşele trebuiau să existe. Ce sunt ele, de fapt? Mari aglomerări umane între care se generează diferite tipuri de… Citește mai mult Oraşul