CARAGIALE… DE CE NE CRITICĂ GRECUL?!


Iar noi ceilalți, când suportăm cu greu adevărurile rostite de cei pe care, etnic, nu-i considerăm de-ai noștri, suferim de complexul Miței din D-l Goe…. Când i se atrage atenția lui Goe, când e sfătuit că nu e tocmai prudent să scoată capul pe geamul trenului, tanti Mița se simte ofensată. Cum adică, un străin să își permită a da sfaturi copilului?! Culmea impertinenței, nu-i așa?! Complexul Miței are rădăcini adânci în cultura noastră, cu mult înainte de epoca lui Caragiale. Cine nu crede să reflecteze asupra unui pasaj din Alexandru Lăpușneanul, nuvela istorică a lui Costache Negruzzi ce figurează în programele obligatorii de literatură română. În textul publicat la 1840, vorbind despre Ruxanda, naratorul simte nevoia următorului comentariu: „Figura ei avea acea frumuseță care făcea odinioară vestite pre femeile României și care se găsește rar acum, degenerînd cu amestecul națiilor străine”!… Citește mai mult CARAGIALE… DE CE NE CRITICĂ GRECUL?!

Jurnal găgăuz (VIII)


Constat, însă, odată în plus, că limba română vorbită în Republica Moldova și-a păstrat o anume inocență, pierdută în România. Izolarea vorbitorilor de română de aici, vreme de câteva decenii bune, a creat o simbolică detașare a românei vorbite dincolo de cea vorbită dincoace de Prut. Deși, firește, este aceeași limbă, când vine vorba despre spiritul ei, mi se pare că româna din România face pași în direcția ironiei și a bășcăliei. Expresii întregi, cuvinte inițial cu conotații pozitive, încep acum a fi folosite sarcastic. Pe măsură ce societatea a devenit mai pragmatică, mai capitalistă, limba a urmat-o fidel. În Republica Moldova este încă posibil să folosești în registru serios cuvinte care, în România, și-au epuizat sensul și se văd nevoite să circule, cel mai adesea, prin teritoriul bășcăliei sau al rudei sale ceva mai educate, ironia. Sigur că aici e de discutat și influența limbii ruse, influență care, practic, în România ultimelor zeci de ani, tinde către zero. În Republica Moldova, se poate vorbi despre o populației majoritară perfect bilingvă, ceea ce lasă larg deschisă poarta contaminărilor dinspre o limbă spre alta.… Citește mai mult Jurnal găgăuz (VIII)

Kazuo Ishiguro, „An Artist of the Floating World”, London, Faber and Faber, 1987, 206 pagini


Povestea este spusă între octombrie 1948 si iunie 1950 și surprinde plăcut, în primul rând prin arta dialogului și modul deloc ostentativ, căutat, în care Ishiguro creează, manevrează și manipulează personajul. Aparent, avem de a face cu o poveste de familie, suavă și melancolică. La finalul cărții, cititorul constată, însă, surprins că a rămas cu destule informații și imagini despre Japonia postbelică și, mai ales cu o atmosferă specifică, magistral conturată.… Citește mai mult Kazuo Ishiguro, „An Artist of the Floating World”, London, Faber and Faber, 1987, 206 pagini

Patriotismul este ultimul refugiu al unei canalii


Spre dezamăgirea multor compatrioţi, patriotismul este, nu neapărat lingvistic, cât conceptual, o noţiune care nu se manifestă plenar în istoria omenirii mai devreme de începutul secolului XVIII. Desigur, celălalt termen, patriot, are o istorie ceva mai îndelungată. El derivă din latinescul patria, dar până să devină patriotism, aşa cum îl înţelegem astăzi, a fost nevoie şi de intervenţia decisivă a iluminismului francez. În lupta sa împotriva influenţei Bisericii, Rousseau avansează ideea că preoţii nu ar trebui să predea în şcoli publice, de vreme ce patria de care vorbeşte Biserica nu e cea terestră, ci Împărăţia Cerească, a lui Dumnezeu. El merge pe linia ideologică a lui Machiavelli, care vede în creştinism un obstacol pe care formele de guvernământ sunt datoare a-l înlătura. Pentru Rousseau, patriotismul, spre deosebire de credinţă, este o virtute pe care guvernele sunt datoare să o cultive (On Political Economy, 1755).… Citește mai mult Patriotismul este ultimul refugiu al unei canalii

30 decembrie 1947. Momentul prăbuşirii noastre


În anii din urmă, pe măsura evadărilor din spaţiul mult prea închistat al României, evadări nu numai fizice, am înţeles din ce în ce mai bine în ce măsură anticomunismul trebuie să fie la noi nu numai o opţiune intelectuală, rece, ideologică, ci una imperios necesară, obligatorie, sinonimă cu ideea de modernizare a acestei ţări. Noi nu suntem în situaţia lui Italo Calvino şi a tipului de intelectual pe care el îl reprezintă, nu ne aflăm în faţa discutării comunismului prioritar din perspectiva opoziţiei lui faţă de fascism şi nici măcar prin prisma filosofiei marxiste. La noi, comunismul se află înrădăcinat în atitudinile care ne definesc astăzi, în gesturile mărunte de zi cu zi, în fiecare aspect al existenţei noastre cotidiene şi, mai ales, în felul în care ne percepem pe noi înşine.… Citește mai mult 30 decembrie 1947. Momentul prăbuşirii noastre

De ce nu pot iubi România?


Pentru a preveni eventualele atacuri de panică ale patrioţilor români, e cazul să încep prin a spune că nu importă despre ce fel de ţară e vorba. Întâmplător şi cu totul întâmplător, e vorba, desigur, de România. Întâmplător în sensul unui accident care nu mă face nici fericit, nici trist, nici mândru, nici ruşinat… E un dat şi atâta tot. Însă, argumentaţia pe care v-o propun poate fi aplicată şi înţeleasă cred într-o paradigmă ceva mai extinsă. Cel puţin asta e intenţia mea: să declanşez eventuale polemici care să nu păcătuiască printr-un excesiv provincialism. Nu-mi pot iubi ţara din cel puţin patru motive foarte simple.… Citește mai mult De ce nu pot iubi România?

Decalog: ce nu înţeleg în România


Sunt câteva lucruri pe care nu le înţeleg în România. Am încercat în repetate rânduri să mă luminez, am încercat chiar de câteva ori să le ignor. Vă mărturisesc că nu de puţine ori am căutat în presă răspunsuri, am folosit până la uzură telecomanda televizorului, am întrebat în stânga şi în dreapta… nimic. Cărţile… Citește mai mult Decalog: ce nu înţeleg în România

India şi obsesia superlativului absolut


India are de ceva vreme vocaţia monumentalului cu orice preţ. Cel mai mic dintre preţurile pe care le plăteşte pe altarul acestei obsesii este kitsch-ul. Cele mai nepotrivite alăturări de situaţii sau clădiri şi un mixt de frustrări, naivităţi şi orgolii supravieţuiesc astăzi pe străzile Indiei, alimentate de o campanie nu doar naţională ce se… Citește mai mult India şi obsesia superlativului absolut

Despre identitate. Politizarea unui concept


Niciun tip de identitate nu a fascinat atât de tare umanitatea secolului XIX şi o bună parte din cel de-al XX-lea pe cât a făcut-o identitatea naţională. Nici măcar Evul Mediu cu ale sale accente pe identitatea religioasă nu poate rivaliza cu ce s-a întâmplat la finele mileniului trecut. Explicaţiile, atâtea câte vor fi ele,… Citește mai mult Despre identitate. Politizarea unui concept

Portrete în oglindă: patriotul român şi patriotul indian


Ce înseamnă de fapt a călători? S-au scris milioane de articole despre acest subiect, unul în plus cred că nu strică nimănui. Există, desigur, numeroase ierarhii ale călătorului. Există, bunăoară, turistul care pentru a povesti prietenilor despre locurile vizitate trebuie ca mai întâi să îşi developeze fotografiile, apoi există VIP-urile, aceia care văd lumea din… Citește mai mult Portrete în oglindă: patriotul român şi patriotul indian