Povestea celei care pleacă


Plecase de atâtea ori, încât toți cei care o cunoșteau o invidiau pentru ușurința cu care știa să plece. Avea grijă să le spună că stătuse în locuri diferite, în țări diferite, câte un an sau doi, exact atât cât e nevoie pentru a cunoaște oameni și a te atașa de ei. Acum era aici, însă, cine știe pentru câtă vreme! Acesta era secolul în care împlinise 35 de ani, un secol în care oamenii umblă dintr-un colț în altul al țării, dintr-un colț în altul al lumii. Cei care pleacă sunt considerați norocoși de cei ce rămân! Se gândesc, cumva, că e aventuros, dar, mai presus de toate, ușor să-ți faci bagajele și să pleci! Nu se străduise să-i contrazică! Ba dimpotrivă! Îi lăsase pe toți să creadă că are viața perfectă, că nimic nu e mai de dorit decât să stai o vreme într-un loc anume, după care să îngrămădești totul într-o valiză de 40 de kilograme și să pleci! Ceea ce nu știau ei, însă, ceea ce n-aveau cum să știe, oricât le-ar fi explicat, era cât de mult o costaseră toate aceste plecări! Fiecare în parte si toate la un loc.… Citește mai mult Povestea celei care pleacă