Isabel Allende, “Paula”, traducere din spaniolă de Cornelia Rădulescu, București, Humanitas, 2015, 367 de pagini


Însemnările au un puternic caracter autobiografic. Paula, fiica naratoarei, este internată, în comă, într-un spital din Madrid. Diagnosticată cu porfirie, ea este înconjurată de dragostea întregii familii. Textul pornește de la acest pretext; mama îi spune fiicei sale bolnave povestea familiei. Suntem purtați înapoi în timp și spațiu, în Chile, în timpul instaurării dictaturii militare a lui Augusto Pinochet. Isabel Allende este, de altfel, o rudă mai îndepărtată a președintelui chilian debarcat de Pinochet, … Citește mai mult Isabel Allende, “Paula”, traducere din spaniolă de Cornelia Rădulescu, București, Humanitas, 2015, 367 de pagini

Ian Mc Ewan, „Coajă de nucă”, Iași, Editura Polirom, 2016, traducere din limba engleză și note de Dan Croitoru, 216 pagini


Povestea unei crime și a unei trădări. Trudy dezvoltă o pasiune bolnăvicioasă pentru Claude, cumnatul ei. Împreună, urzesc un plan pentru a-l ucide pe John, soțul lui Trudy. Întreaga poveste e relatată de un fetus, copilul nenăscut al lui Trudy și John, mator aparent pasiv al întregii conspirații. Cartea curge interesant, suspansul e construit gradual și profilul psihologic al personajelor e bine conturat. Este, totuși, stridentă inserția repetată de citate din Shakespeare; afectează, uneori brutal, fluența textului. La fel se întâmplă și cu reflecțiile fetusului legate de situația politică … Citește mai mult Ian Mc Ewan, „Coajă de nucă”, Iași, Editura Polirom, 2016, traducere din limba engleză și note de Dan Croitoru, 216 pagini

PERORAȚII


Studenții filologi, deopotrivă cu profesorii lor, sunt aproape analfabeți când vine vorba de știință, în vreme ce studenții preocupați de știință, deopotrivă cu profesorii lor, privesc literatura ca pe o pierdere de vreme, ca pe un exercițiu complet lipsit de utilitate practică.    
Studenții filologi răsuflă ușurați că au scăpat de matematică, ceilalți sunt fericiți că au scăpat de literatură. Situația ideală (totuși, dintr-un anume motiv, inacceptabilă) ar fi ca ambii să fie obligați să urmeze cursuri de alfabetizare în aria curriculară opusă celei pe care au ales să o studieze. … Citește mai mult PERORAȚII

Jurnal găgăuz (XII)


La universitate, suntem invitați să ascultăm prelegerea profesorului S.C, venit din România. Unul dintre cei care țin discursuri (român) nu știe prea bine unde se află. Probabil că pentru el, Chișinăul, Comratul și Tiraspolul sunt doar trei orașe oarecare ale aceleiași țări… Îi numește pe găgăuzi „frați” și, pentru o clipă, mi-e teamă că are să vorbească despre „podul de flori” de peste Prut… nu se ajunge, totuși, până aici. Rămân cu regretul și enervarea că, deși între Comrat și Chișinău sunt doar o sută de kilometri, iar între Comrat și prima localitate din România cam tot atât, știm atât de puține unii despre alții. Din păcate, pe aici, prin Balcani și în lumea post sovietică, cei care știu puține sunt și cei care vorbesc cel mai mult…… Citește mai mult Jurnal găgăuz (XII)

Aureliu Busuioc, „Pactizând cu diavolul”, Chișinău, Editura Cartier 2016, 259 de pagini


Romanul povestește drama unui basarabean care, la scurt timp după ce Republica Sovietică Socialistă Moldovenească este creată, se repatriază din România, în speranța că își va revedea familia rămasă în Basarabia. Mihai Olteanu intră în conflict cu autoritățile sovietice iar cititorului i se descrie atmosfera lugubră, absurdă, kafkiană a comunismului. Lumea sovietică, dominată când de proști, când de ticăloși, reușește sa frângă definitiv destinul personajului. Romanul are o importantă doză de autobiografic. Ca document, e un memento perfect pentru nostalgici și amnezici. Ca text literar… Citește mai mult Aureliu Busuioc, „Pactizând cu diavolul”, Chișinău, Editura Cartier 2016, 259 de pagini

Jurnal găgăuz (XI)


Într-o dimineață, cobor din nou dealul șchiopătând și mă intersectez cu un bărbat care lucrează la salubritate. Îmi cere, în limba rusă, o țigară. Înțeleg gestul, nu și limba. După ce își dă seama că nu vorbesc rusă, omul îmi spune în română: mulțumesc, frate. Dintr-o dată, irațional, retrăiesc sentimentul pe care l-am avut în India, după mai bine de un an, când am simțit că deja, într-un anume fel, fac parte din comunitate. Comrat este un oraș suficient de mic, încât să ne cunoaștem fiecare cu fiecare. De obicei, mănânc într-unul dintre cele două restaurante din centru: Boulevard sau Andy`s. La Andy`s, zilele trecute, după ce am terminat de mâncat, am salutat cu „dazvidania”. Chelnerul mi-a răspuns „la revedere”. … Citește mai mult Jurnal găgăuz (XI)

Jurnal găgăuz (IX)


E ca și cum nu ar mai exista viață în afara politicii. Ironia e că oamenii politici (de aici și din România, nu știu alții cum sunt…), în marea lor majoritate, îmi par a fi nu atât de diferiți unii de alții. Ei creează în societate ideea că susțin diferite ideologii, că promovează diferite principii, dar, pe deasupra tuturor acestor chestiuni, sunt perfect conștienți că aparțin unei aceleiași caste. Patima lor e jucată, e teatrală, e mimată… Cetățenii, însă, o consideră autentică. În virtutea acestei patimi, noi, oamenii de rând, ne agităm sincer, renunțăm la prieteni și prietenii. Zilele acestea, în România, părinții încearcă să își convingă copiii, copiii încearcă să își convingă părinții, bugetarii polemizează cu „corporatiștii”, tinerii cu bătrânii… Și toate astea, pentru ce?! În vreme ce noi ne depărtăm unii de alții, din cauza patimilor politice, ei, politicienii care le-au generat, stau împreună la aceeași masă, negociază, discută, își strâng mâna și își zâmbesc politicos și ipocrit, în spatele camerelor de luat vederi…… Citește mai mult Jurnal găgăuz (IX)

Jurnal găgăuz (VII)


Rolul meu aici e unul singur. Atunci când voi pleca, e necesar ca pe străzile din Comrat să vorbească mai multă lume în limba română decât acum. Sau, dacă nu s-o vorbească, măcar s-o cunoască. Nu sunt aici pentru a discuta idei, nu sunt aici pentru a încerca să modific percepții și mentalități. Va trebui să înțeleg asta și să mi-o repet periodic, cu voce tare. Altfel, mă tem că nu voi izbuti să realizez nimic… Câte dintre proiectele românești și nu numai au eșuat tocmai pentru că inițiatorii lor și-au dorit prea mult dintr-o dată, din vanitate, din orgoliu, din grandomanie sau dintr-o dictatorială vocație mesianică!… Citește mai mult Jurnal găgăuz (VII)

Jurnal găgăuz (IV)


Și ar mai fi o problemă… simțul umorului. N-am excelat niciodată la capitolul acesta. Verva și exuberanța celor din jurul meu tinde să mă inhibe, de aceea singura formă de umor pe care o practic cu un oarecare succes este auto-ironia. Doar că, aici, ea e riscantă. Risc să livrez celorlalți o imagine despre mine pe care eu o creez în tonuri ironice, dar ei o pot percepe ca fiind de domeniul realității. Aici, nu se practică auto-ironia. Toți se iau în serios; umorul pe care îl constat în jurul meu, care pare a avea succes, e unul mușcător, la limita fragilă dintre bârfa inofensivă și răutate.… Citește mai mult Jurnal găgăuz (IV)

Gustave Le Bon, „Psihologia mulțimilor”, București, Editura Antet, s.a, traducere de Mariana Tabacu, 112 pagini


Publicată în 1895, lucrarea este una dintre cele mai influente scrise vreodată de Gustave Le Bon. Textul abundă de idei formulate atât de captivant, încât e imposibil să te lase indiferent. Amendabil accentul pe care Le Bon îl pune pe rasă și capacitatea acesteia de a determina fundamental mentalul colectiv. Unele dintre ideile exprimate se apropie destul de periculos de ideile extremei drepte. De altfel, convingerea lui Le Bon (exprimată… Citește mai mult Gustave Le Bon, „Psihologia mulțimilor”, București, Editura Antet, s.a, traducere de Mariana Tabacu, 112 pagini

O țară de suspecți


România a devenit țara în care nu ți se mai permite să fii naiv. Nu mai poți avea propriile gânduri, fără ca cineva să se grăbească să îți așeze pe frunte etichete. Dacă ești de acord cu vreo idee a lui Cioloș, devii cioloșist, dacă ești de acord cu vreo afirmație a lui Băsescu, devii băsist, dacă ești cumva de stânga, devii PSD-ist… România abundă de analiști care te așază pe canapeaua roșie și, freudian, îți vor demonstra că, bunăoară, dacă ești de acord cu TVA-ul scăzut la alimente, ești un socialist care, în tinerețe, avea vise erotice cu Marx în postura de partener!… Citește mai mult O țară de suspecți

Glenn Beck,” ISlamISm. Planul secret de creare a califatului”, București, Editura Corint, 2016, 302 pagini


    Glenn Beck este un jurnalist american controversat, conservator și virulent împotriva pericolelor pe care le reprezintă lumea islamică pentru Occident. Cartea își propune să argumenteze teza că terorismul islamic are rădăcini în Coran, că există o incompatibilitate structurală între Islam și valorile lumii occidentale. Bine documentat, textul are marele merit că oferă o… Citește mai mult Glenn Beck,” ISlamISm. Planul secret de creare a califatului”, București, Editura Corint, 2016, 302 pagini

Lungul drum al artei de la regulă la haos


Arta este indisolubil legată de fundamentala facultate umană de a imagina… Societatea politică e profund atașată de principii pragmatice, funcționale. Ea are nevoie de coerență, de predictibilitate, adică tocmai de acele concepte cu care imaginația nu poate lucra. O imaginație predictibilă, care se deplasează, liniar și repetitiv, din punctul A în punctul B nu mai poate fi cu adevărat imaginație. Nevoia de coerență și facultatea de a imagina sunt, ambele, atribute esențiale ale speciei noastre. Esențiale și ireconciliabile. Așa că, nimic nu e mai firesc ca, atunci când societatea politică excelează în reglementare și coerență, arta să-și permită libertăți supreme, paradoxuri, refuzul regulii. În felul acesta, se realizează echilibrul între două nevoi umane, ambele imperative. Autorității legii, omniprezentă în lumea contemporană, nenegociabilă, i se opune deplina libertate a artei, chiar dacă această formă de libertate echivalează adesea cu scandalosul și amoralul.… Citește mai mult Lungul drum al artei de la regulă la haos

Adriana Săftoiu, „Cronică de Cotroceni”, Iași, Editura Polirom, 2015, 319 pagini


Scrisă sub forma unor confesiuni, cartea are un subiect extrem de interesant. Intrăm nu numai în culisele puterii, ci și în laboratorul intern al luării deciziilor. Ca observație generală în urma lecturii, e surprinzător cum decizii majore și de impact sunt luate, câteodată, sub imperiul toanelor, mofturilor, conjuncturilor și stărilor de moment. Cartea se ocupă in extenso de profilul de om politic al lui Traian Băsescu. Două ar fi, totuși, fisurile majore ale textului; … Citește mai mult Adriana Săftoiu, „Cronică de Cotroceni”, Iași, Editura Polirom, 2015, 319 pagini

Morții lor vor deveni curând morții noștri!!!


Suntem solidari și mărșăluim când se întâmplă vreo tragedie ca să putem avea conștiința împăcată. Morții cu care ne solidarizăm rămân morți, alții își așteaptă rândul la coadă. Ne solidarizăm cu morții altora, în speranța că data viitoare nu vor fi morții noștri. Ghinion… în ritmul acesta, vor fi… După încă alți douăzeci de ani, nu va mai rămâne familie în țara asta care să nu aibă cel puțin o persoană strivită de un sistem alcătuit prost… Vom vedea atunci, când morții lor vor deveni morții noștri, cât de mult ne încălzește solidaritatea concetățenilor noștri, cât de mult valorează ea… După ce terminăm cu solidaritatea, ne întoarcem în birourile noastre și funcționăm ca și mai înainte. Gata, a mai trecut o tragedie peste noi, ne pregătim pentru următoarea. Au murit câțiva arși de vii într-un club, nu-i nimic… ne solidarizăm și așteptăm cel dintâi prilej să mergem mai departe… Morții cu morții, viii cu viii zice înțelepciunea românească. Se apropie… Citește mai mult Morții lor vor deveni curând morții noștri!!!

Dorul de România şi alegerile prezidenţiale


Mi s-a spus adesea, înainte de a pleca din ţară, că îmi va fi “dor” de România. Cuvântul acesta “dor”, căruia Noica îi aşează în spate o întreagă metafizică, ar trebui, pesemne să definească un soi de ataşament al românului faţă de spaţiul în care s-a născut şi a fost educat. E insuficient, însă. De… Citește mai mult Dorul de România şi alegerile prezidenţiale