haşotti-i şi homosexualitatea. Simptomatologia unui fenomen

Toate aceste caractere ce populează viaţa noastră publică sunt produsul unor tensiuni cu mult mai mari, răspândite în întreaga societate românească contemporană. E o tensiune pe care a simţit-o Maiorescu, pe care a simţit-o Lovinescu, pe care o simte Boia: în abisurile a ceea ce suntem noi astăzi, cultural, se confruntă doi părinţi fondatori ai mentalului nostru colectiv: Orientul şi Occidentul. Şi-au închipuit unii că trecerea de la moda şalvarilor la cea a vestimentaţiei franţuzeşti, că ieşirea din comunism şi aderarea la Uniunea Europeană vor fi suficiente pentru a limita proporţiile acestei confruntări. Alţii şi-au imaginat (Mircea Eliade, printre ei) că românii pot acomoda Orientul şi Occidentul, într-o sinteză unică la nivel european. Se pare că, din diferite motive, şi unii şi ceilalţi s-au înşelat. Modelul cultural occidental e, în liniile lui de forţă, incompatibil cu modelul oriental-balcanic. În cazul nostru, ecuaţia se complică şi mai mult, căci apariţia comunismului a prelungit starea de boală care a permis ca haşoti-i de astăzi să deţină funcţii de reprezentare în stat. Senzaţia e că izolaţionismul deceniilor de comunism se transferă acum, în alte condiţii, în contemporaneitate.