Thomas a Kempis, “Imitatio Christi sau Urmând pe Cristos”, București, Editura Stephanus, 1994, 155 de pagini


Textul conține toate clișeele dogmei creștine, de la teologia suferinței necesare și până la dogma smereniei, a renunțării și lepădării de sine. Cartea e scrisă sub forma unei interminabile rugăciuni. Nu lipsește nici binecunoscuta pledoarie împotriva cunoașterii. Cunoașterea ce poate sminti și îndepărta de Dumnezeu. Greu de înțeles de ce ar citi cineva astăzi cu real interes un asemenea text. În afara curiozității filologice cu care el poate fi examinat, textul e destul de banal.… Citește mai mult Thomas a Kempis, “Imitatio Christi sau Urmând pe Cristos”, București, Editura Stephanus, 1994, 155 de pagini

Aldous Huxley, “Minunata lume nouă”, Editura Polirom, Iași, 2011, traducere și note de Suzana și Andrei Bantaș, 276 de pagini


Un roman fabulous. Distopia lui Huxley poate fi citită și în cheia unei devastatoare critici la adresa capitalismului și industrializării. Romanul vorbește despre o lume în care oamenii sunt produși în fabrici, construiți în așa fel încât să corespundă cerințelor societății consumeriste, condiționați să considere familia și relațiile monogame drept o perversiune ridicolă. În rezervații, trăiesc așa-zișii Sălbatici, oameni care continuă să-și ducă existența crezând în zei, căsătorindu-se și îmbătrânind. În societatea civilizată din care au dispărut fără urmă tristețea, boala sau… Citește mai mult Aldous Huxley, “Minunata lume nouă”, Editura Polirom, Iași, 2011, traducere și note de Suzana și Andrei Bantaș, 276 de pagini

David Lodge, “Cât să-ntindem coarda”, Iași, Editura Polirom, 2011, traducere din limba engleză și note de Radu Pavel Gheo, 424 de pagini


Surprinde în mod neplăcut traducerea titlului; excentrică, în condițiile în care originalul „How Far Can You Go?” are un echivalent perfect valid în limba română. Aici, Lodge e preocupat de o mai veche temă a sa, catolicismul și efectele lui nocive asupra societății britanice. Dacă în „Muzeul britanic s-a dărâmat”, scriitorul tratează subiectul cu oarecare detașare, aici el e mult mai implicat. Pare că povestea unui grup de adolescenți care crește în atmosfera de fervoare religioasă și tradiționalism a anilor `50 … Citește mai mult David Lodge, “Cât să-ntindem coarda”, Iași, Editura Polirom, 2011, traducere din limba engleză și note de Radu Pavel Gheo, 424 de pagini

José Saramago, „Evanghelia după Isus Cristos”, Iași, Editura Polirom, 2012, 420 de pagini, traducere de Mioara Caragea


„[…] când a devenit așadar limpede că Dumnezeu nu vine și nici nu dă vreun semn că s-ar gândi să vină prea curând, omul n-are altă soluție decât să-i ia locul și să iasă din pereții casei sale pentru a pune ordine în lumea terfelită, casa lui și lumea lui Dumnezeu.”… Citește mai mult José Saramago, „Evanghelia după Isus Cristos”, Iași, Editura Polirom, 2012, 420 de pagini, traducere de Mioara Caragea

„Constantin Thiron, Conflictul dintre știință și religie. Asupra liberei cugetări”, studiu introductiv, notă asupra ediției, note de subsol și antologie de Marius Rotar, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2016, 308 pagini


    Universitar și medic ieșean, Constantin Thiron a militat activ pentru separarea Bisericii de Stat, în prima jumătate a secolului XX. Cartea reunește câteva dintre cele mai cunoscute luări de poziții, precum și texte care combat opiniile lui Thiron. Citite în ordinea propusă de Marius Rotar, textele oferă o imagine asupra unei lumi în… Citește mai mult „Constantin Thiron, Conflictul dintre știință și religie. Asupra liberei cugetări”, studiu introductiv, notă asupra ediției, note de subsol și antologie de Marius Rotar, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2016, 308 pagini

Și dacă l-am trage pe Dumnezeu de barbă?!


Dumnezeu, presupunând că are barbă, trebuie din când în când tras de ea, fie și pentru a vedea dacă barba e autentică sau nu. Dacă se supără, cu atât mai bine. Ce avem de riscat? În cel mai rău caz, potopul lui Noe, sau prăbușirea noastră pe modelul Sodomei și Gomorei. Dar, într-un atare caz, ar însemna că el există și că, deci, dacă am fost virtuoși, ne vom regăsi în Rai. Dacă nu, mai bine că s-a terminat… Dacă nu se supără, înseamnă că fie nu are barbă, fie nu-l deranjează să fie tras de ea… În ambele cazuri, nu avem nimic de pierdut…… Citește mai mult Și dacă l-am trage pe Dumnezeu de barbă?!

Michel Houellebecq, „Supunere”, București, Editura Humanitas, 2015, 297 de pagini


Distopia lui Houellebecq este, deopotrivă, tulburătoare și fascinantă, bine scrisă și de o actualitate neliniștitoare. Personajul principal, care narează la persoana I, este un profesor universitar de literatură care trăiește în Franța anilor 2024. Frăția Musulmană, un partid politic important, ajunge finalmente să-și impună candidatul in funcția de președinte al Republicii. Urmează un delirant proces de islamizare a Franței, un proces căruia nimeni nu i se opune, cu atât mai puțin elita academică franceză. Cei care se convertesc la islam primesc privilegii importante, Sorbona devine o universitate patronată… Citește mai mult Michel Houellebecq, „Supunere”, București, Editura Humanitas, 2015, 297 de pagini

Femeie luptând contra Diavolului


Din momentul aflării veștii, așternuseră totul pe hârtie. În primul rând, fără vaccinuri. Dumnezeu hotărăște cine trăiește și cine moare, Diavolul ne face să credem că avem și noi un cuvânt de spus. Medicii îi vorbiseră despre cifre, despre mortalitatea infantilă de dinainte de apariția vaccinurilor, despre șansele pe care un copil nevaccinat le are să supraviețuiască uneia sau alteia dintre boli… Ea, însă, știa mai bine. De fapt, nu ea… Părintele știa, Dumnezeu știa… Era suficient. Prin rugăciune ajunsese copilul acesta să existe, prin rugăciune va supraviețui și de acum înainte. Iar dacă nu, voia Domnului… Cine suntem noi să ne opunem?! Copilul acela nu era al ei, ci al Domnului, tot la fel cum ea însăși nu-și aparținea. Gândul acesta o ajutase să depășească multe ispite. Nu e ușor să te măriți virgină. Mai ales când porți cu tine blestemul frumuseții; V. rezistase. O singură dată simțise o atingere nepotrivită; o speriase teribil slăbiciunea corpului ei. Dacă nu s-ar fi rugat, s-ar fi prăbușit, ar fi căzut și cine știe unde ar fi fost astăzi.… Citește mai mult Femeie luptând contra Diavolului

Furculiţa, hârtia igienică şi religia…


E fascinant cum, în vremurile noastre sau în altele, ceva mai îndepărtate, comunităţi umane mai mari sau mai mici au reacţionat şi reacţionează la ceea ce nu înţeleg, la ceea ce nu face parte în mod implicit din propria lor cultură. În discuţiile cu studenţii mei indieni, de fiecare dată când le vorbesc despre tradiţii româneşti, frecvent mi se întâmplă să le ghicesc reacţiile de dezaprobare. Conversaţiile despre bucătăria europeană sunt, de departe, catalizatorul sigur al unor astfel de reacţii. Enumerarea tipurilor de carne pe care le consumă un român le trezeşte studenţilor mei, hinduşi vegetarieni, un soi de oroare abia disimulată. Când aud că mâncăm carne de iepure, de vită, de porc etc., memoria lor vizuală e constant agresată. Îşi imaginează atunci nu carnea de porc, de exemplul, ci animalul însuşi şi modul în care el e sacrificat. În vreme ce, senzorial, eu mă concentrez pe produsul finit, o delicioasă friptură din carne de porc, ei percep actul sacrificial, catalogându-l drept o… barbarie. În România, aceeaşi reacţie, dublată de una de-a dreptul amuzantă. Auzind că indienii îşi folosesc mâna dreaptă pentru a mânca, stânga având rolul de a suplini funcţiunea hârtiei igienice, mulţi dintre concetăţenii mei mă întrerup imediat, cu o grimasă de dezgust: barbari, domnule…
Citește mai mult Furculiţa, hârtia igienică şi religia…