Utilitarismul. Ipocriziile scolii românești


Se pune prea mult accent în școlile românești, ne spun specialiștii, pe cultura generală. La rigoare, o asemenea afirmație e de un ridicol evident, însă, fiind prea mult timp vânturată, devine greu de combătut. Avem și aici de a face cu același utilitarism agresiv. Dacă educația garantată de stat e menită să producă specialiști în cutii de viteze, atunci nu mai e nevoie nici de stat și nici de educație. Poate că n-ar fi rău să ne amintim că școlile nu sunt stabilimente private unde compania X face comandă de specialiști și, în trei sau patru ani, îi primește. Școala, așa cum a fost ea gândită, e tocmai o contrapondere la mercantilism și utilitarism. Ea e menită a face ceea ce nimeni altcineva nu face: ea nu pregătește neapărat ori exclusiv meseriași,  ci oameni care-și construiesc viața în jurul unei etici (preferabil, umaniste), cu o inteligență articulată și capabilă de gândire critică și autonomă. Dacă omul este astfel construit, în jurul unei axiologii generale, el poate să capete deprinderi care să-l facă un bun profesionist într-un domeniu sau altul, fără ca asta să-i afecteze calitatea de om. Ar fi absolut inconștient ca o societate să producă cetățeni unidirecționali, foarte buni frizeri, constructori sau brutari, fără niciun fel de noțiune care excedă câmpul preocupărilor lor profesionale.… Citește mai mult Utilitarismul. Ipocriziile scolii românești

PERORAȚII


Studenții filologi, deopotrivă cu profesorii lor, sunt aproape analfabeți când vine vorba de știință, în vreme ce studenții preocupați de știință, deopotrivă cu profesorii lor, privesc literatura ca pe o pierdere de vreme, ca pe un exercițiu complet lipsit de utilitate practică.    
Studenții filologi răsuflă ușurați că au scăpat de matematică, ceilalți sunt fericiți că au scăpat de literatură. Situația ideală (totuși, dintr-un anume motiv, inacceptabilă) ar fi ca ambii să fie obligați să urmeze cursuri de alfabetizare în aria curriculară opusă celei pe care au ales să o studieze. … Citește mai mult PERORAȚII

Jurnal găgăuz (XI)


Într-o dimineață, cobor din nou dealul șchiopătând și mă intersectez cu un bărbat care lucrează la salubritate. Îmi cere, în limba rusă, o țigară. Înțeleg gestul, nu și limba. După ce își dă seama că nu vorbesc rusă, omul îmi spune în română: mulțumesc, frate. Dintr-o dată, irațional, retrăiesc sentimentul pe care l-am avut în India, după mai bine de un an, când am simțit că deja, într-un anume fel, fac parte din comunitate. Comrat este un oraș suficient de mic, încât să ne cunoaștem fiecare cu fiecare. De obicei, mănânc într-unul dintre cele două restaurante din centru: Boulevard sau Andy`s. La Andy`s, zilele trecute, după ce am terminat de mâncat, am salutat cu „dazvidania”. Chelnerul mi-a răspuns „la revedere”. … Citește mai mult Jurnal găgăuz (XI)

Jurnal găgăuz (X)


Pe 12 februarie, exact un an de când am ajuns la Comrat… Capitala micii regiuni găgăuze mi se pare și acum un mic orășel de provincie care reușește, în același timp, să fie și parte a întregii agitații din Republica Moldova, și un spațiu relativ liniștit, monoton, unde oamenii își trăiesc existențele, măsurându-le în zile egale, cu nimic diferite una de alta. Moldova mi se pare a fi, în integralitatea ei, asemenea unui adolescent care dramatizează în exces, pentru care orice gest, orice atitudine are semnificația unui tsunami in miniatură. E aici o lume care încearcă să se poziționeze, debusolant și confuz, între Rusia și Europa. Mai nou, apare și mitul Republicii Moldova ca stat perfect independent, egal depărtat de Rusia și Europa.… Citește mai mult Jurnal găgăuz (X)

Jurnal găgăuz (VII)


Rolul meu aici e unul singur. Atunci când voi pleca, e necesar ca pe străzile din Comrat să vorbească mai multă lume în limba română decât acum. Sau, dacă nu s-o vorbească, măcar s-o cunoască. Nu sunt aici pentru a discuta idei, nu sunt aici pentru a încerca să modific percepții și mentalități. Va trebui să înțeleg asta și să mi-o repet periodic, cu voce tare. Altfel, mă tem că nu voi izbuti să realizez nimic… Câte dintre proiectele românești și nu numai au eșuat tocmai pentru că inițiatorii lor și-au dorit prea mult dintr-o dată, din vanitate, din orgoliu, din grandomanie sau dintr-o dictatorială vocație mesianică!… Citește mai mult Jurnal găgăuz (VII)

Jurnal găgăuz (VI)


Am o discuție cu studenții mei despre adevăr. Cum stau în fața lor, ridic de pe masă un manual, îl întorc cu fața către ei și îi întreb ce văd. Fiecare îmi descrie coperta. Le spun mai apoi că, de unde stau eu, văd coperta patru a cărții, adică ceva cu totul diferit de ceea ce văd ei. Și eu și ei putem pretinde că am spus adevărul atunci când am descris obiectul, fiind cât se poate de sinceri când afirmăm asta; cu toate acestea, adevărurile fiecăruia dintre noi sunt fragmente de adevăr. Este fragmentul de adevăr minciună?! Greu de spus… Încerc să le transmit, astfel, două lucruri: 1. Adevărul este o percepție subiectivă și 2. Nu poate exista adevăr decât atunci când poți avea, dacă nu toate, atunci măcar cât mai multe informații despre obiectul analizat. Am încercat un astfel de experiment și când predam în țară. Nu știu dacă am fost suficient de convingător… Probabil că nu… Dacă, însă, am reușit să creez un cât de mic dubiu, e suficient…… Citește mai mult Jurnal găgăuz (VI)

Jurnal găgăuz (V)


Cât privește comportamentul armatei române în Al doilea Război Mondial, aici problema e mai delicată. Exclud din start explicația conform căreia, în perioada respectivă, mai toate forțele combatante au comis atrocități. Faptul că altul ucide nu poate fi nici scuză și nici pretext pentru propria ta crimă. Le spun că au dreptate… lucrurile acestea s-au întâmplat. Ele trebuie asumate și discutate lucid. Însă, ar fi o eroare să judecăm prezentul exclusiv prin prisma trecutului. Între mine și soldații români care au masacrat zeci de civili nevinovați acum mai bine de o jumătate de secol e aceeași legătură ca între un student găgăuz și criminalii de război sovietici. Adică, niciuna… E adevărat că devenim vinovați, însă, în momentul în care negăm sau căutăm scuze pentru ce s-a întâmplat. Abia atunci, devenim părtași la crimă… Din câte îmi dau seama, există această temere… teama de românul care invadează, care asimilează, care distruge… Niciun argument logic nu poate învinge temerile individuale, bazate pe o memorie recentă…… Citește mai mult Jurnal găgăuz (V)

Jurnal găgăuz (IV)


Și ar mai fi o problemă… simțul umorului. N-am excelat niciodată la capitolul acesta. Verva și exuberanța celor din jurul meu tinde să mă inhibe, de aceea singura formă de umor pe care o practic cu un oarecare succes este auto-ironia. Doar că, aici, ea e riscantă. Risc să livrez celorlalți o imagine despre mine pe care eu o creez în tonuri ironice, dar ei o pot percepe ca fiind de domeniul realității. Aici, nu se practică auto-ironia. Toți se iau în serios; umorul pe care îl constat în jurul meu, care pare a avea succes, e unul mușcător, la limita fragilă dintre bârfa inofensivă și răutate.… Citește mai mult Jurnal găgăuz (IV)

Jurnal găgăuz (III)


Lucrurile stau cam în felul următor: ritmul meu personal și cel al societății în care mă aflu acum sunt în contratimp. De vreme ce, însă, societatea aceasta funcționează de decenii în ritmul acesta al ei, de vreme ce sunt indivizi care, ca peste tot, își duc existența așa, fără tensiuni semnificative, înseamnă că eu sunt cel care trebuie să învăț să-i surprind tempoul și să mă adaptez. Eu sunt intrusul aici, eu sunt cel care trebuie să mă schimb. Fac plimbări lungi prin oraș, încercând să observ atitudini, reacții, raportări la diferite fapte banale de viață.… Citește mai mult Jurnal găgăuz (III)

„Constantin Thiron, Conflictul dintre știință și religie. Asupra liberei cugetări”, studiu introductiv, notă asupra ediției, note de subsol și antologie de Marius Rotar, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2016, 308 pagini


    Universitar și medic ieșean, Constantin Thiron a militat activ pentru separarea Bisericii de Stat, în prima jumătate a secolului XX. Cartea reunește câteva dintre cele mai cunoscute luări de poziții, precum și texte care combat opiniile lui Thiron. Citite în ordinea propusă de Marius Rotar, textele oferă o imagine asupra unei lumi în… Citește mai mult „Constantin Thiron, Conflictul dintre știință și religie. Asupra liberei cugetări”, studiu introductiv, notă asupra ediției, note de subsol și antologie de Marius Rotar, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2016, 308 pagini

Cum aș fi putut deveni misogin


Kussum A. să fi avut vreo 55 de ani atunci când ne-am întâlnit pentru prima oară, în sala profesorală a departamentului unde aveam să predau, în India. Fără, îndoială, existau câteva indicii că în tinerețe fusese o frumusețe răvășitoare numai că, odată cu trecerea anilor, trăsăturile feței ei, deși separat aveau o oarece armonie, împreună se îmbinau într-un întreg de o banalitate înfiorătoare. Respira superficialitate prin toți porii. Era suficient să o vezi de departe ca să ai strania senzație că te afli în prezența unei femei fără feminitate, a unui corp care se mișcă mecanic, în virtutea inerției. N-o ajuta foarte tare nici vocea. Și nici măcar ochii. Era atât de inexpresivă și ștearsă, încât puteai intui de la bun început că singurul ei vis, singura ei dorință era aceea de a conduce. În peregrinările mele de bugetar, am văzut adesea prototipul acesta de șef; ei sunt căutați în sistemul public pentru lipsa lor de coloană vertebrală, pentru grețoasa lor supușenie, pentru că… Citește mai mult Cum aș fi putut deveni misogin