Aici, istoria și istoricul își găsesc pe deplin utilitatea. În definitiv, a dezgropa personaje istorice și a înțelege evenimente ale trecutului nostru, e un demers care nu cred să aibă legătură cu butada „învățând istoria, nu-i repetăm greșelile”. Pare a fi vorba despre alteva… Mai degrabă, învățând istoria, avem acces la un tipar mental, la o forma mentis a celor de dinaintea noastră. În felul acesta, având în față o evoluție cât de cât lamuritoare a ideilor care i-au animat pe cei de dinainte, putem face exercițiul necesar de a intui cum anume am ajuns unde suntem acum. Ideile nu se nasc în vid, ele sunt consecințele altora și cauze pentru cele de după. Istoria (cu accent pe istoria ideilor), deci, îl înarmează pe criticul literar cu instrumente care-l pot face să priceapă dacă textul din fața lui aparține sau nu timpului în care a fost scris.
ovidiuivancu.wordpress.com 