Vladimir Beșleagă, „Zbor frânt”, Chișinău, 2013, 274 de pagini


Exemplul tipic de roman provincial, care miroase a naftalină și haine lăsate ani de zile prin dulapuri neaerisite. Protagonistul, Isai, își aduce aminte de momentul când, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este despărțit de familia sa. Pe o parte a Nistrului, se aflau trupele rusești, pe cealaltă parte, trupele germane. Isai, pe atunci… Citește mai mult Vladimir Beșleagă, „Zbor frânt”, Chișinău, 2013, 274 de pagini

C. Ardeleanu, „Am ucis pe Dumnezeu”, București, Editura Cartea Românească, s.a, 257 de pagini


Da… periculos de aproape de „Crimă și pedeapsă”, al lui Dostoievski (a cărui primă parte e publicată în 1866). Dacă n-ar fi această lipsă crasă de originalitate (daca nu chiar suspiciune rezonabilă de plagiat), romanul lui Carol Ardeleanu ar fi, fără doar și poate, unul dintre marile romane interbelice românești (publicat în 1929). Bine scris, stilistic vorbind, este o alcătuire narativă proaspătă pentru ceea ce a însemnat peisajul literar românesc interbelic.… Citește mai mult C. Ardeleanu, „Am ucis pe Dumnezeu”, București, Editura Cartea Românească, s.a, 257 de pagini

Mark Twain, “The Adventures of Huckleberry Finn”, London, HarperCollins Publishers, 2013, 308 pagini


Un roman clasic care, totuși, resimte acut trecerea timpului. Aventurile lui Huck, cel care își înscenează propria moarte și pleacă în lume însoțit de sclavul Jim, impresionează numai în măsura în care putem vedea reflectate în ele o parte din istoria Americii. Deposedate de context, ele, aventurile, par a fi, în mare, destul de insipide. Un mare plus al romanului este nararea la persoana I; un artificiu cu atât mai dificil, … Citește mai mult Mark Twain, “The Adventures of Huckleberry Finn”, London, HarperCollins Publishers, 2013, 308 pagini

Singurătatea la persoana I


Poate că exemplul cel mai potrivit al contemporaneității literare românești este, însă, cartea de confesiuni a Adrianei Săftoiu, „Cronică de Cotroceni” (2015). Deși avem de a face acolo cu persoana întâi, textul este, pe alocuri, descriptiv și rece, aproape de gradul convențional de obiectivitate presupus de persoana a treia. Naratoarea este un martor și, în această calitate, nu pierde foarte mult timp explorându-și interioritatea. O astfel de carte nici nu-și propune altceva decât să mărturisească, să fie oglinda (aproximativ fidelă, ca orice oglindă care se respectă) unei epoci. Jurnalelor și confesiunilor le lipsește o complexă dimensiune temporală, cu legături halucinante între trecut, prezent și viitor, cu amestecuri indistincte de axă a timpului. Acolo, axa timpului este serios dezechilibrată, prin favorizarea prezentului scrierii. De aceea, prezența persoanei întâi … Citește mai mult Singurătatea la persoana I

Rudyard Kipling, “Povești indiene”, București, Editura Univers, 2008, 223 de pagini, traduceri de Dana Covăceanu, Emilia Comănici, Ioana Pascu, Sabina Luciana Tcaciuc, Parmena Zarinia


Cartea e, deci, o nefericită întâlnire între câteva texte mediocre și câteva traducătoare la fel de mediocre. Combinația perfectă pentru a crea cititorului cărții o stare perpetuă de enervare.… Citește mai mult Rudyard Kipling, “Povești indiene”, București, Editura Univers, 2008, 223 de pagini, traduceri de Dana Covăceanu, Emilia Comănici, Ioana Pascu, Sabina Luciana Tcaciuc, Parmena Zarinia

Jurnal găgăuz (XI)


Într-o dimineață, cobor din nou dealul șchiopătând și mă intersectez cu un bărbat care lucrează la salubritate. Îmi cere, în limba rusă, o țigară. Înțeleg gestul, nu și limba. După ce își dă seama că nu vorbesc rusă, omul îmi spune în română: mulțumesc, frate. Dintr-o dată, irațional, retrăiesc sentimentul pe care l-am avut în India, după mai bine de un an, când am simțit că deja, într-un anume fel, fac parte din comunitate. Comrat este un oraș suficient de mic, încât să ne cunoaștem fiecare cu fiecare. De obicei, mănânc într-unul dintre cele două restaurante din centru: Boulevard sau Andy`s. La Andy`s, zilele trecute, după ce am terminat de mâncat, am salutat cu „dazvidania”. Chelnerul mi-a răspuns „la revedere”. … Citește mai mult Jurnal găgăuz (XI)

Arthur C. Clarke, “Sfârșitul copilăriei”, București, Editura Univers, 2008, 175 de pagini, traducere de Cristiana Vișan


Odată cu succesiunea generațiilor, aflăm că, de fapt, Superlorzii erau gardienii rasei umane, în slujba unei alte rase extraterestre superioare, Supermintea. Rolul Superlorzilor era acela de a aștepta până când rasa umană s-ar fi dovedit gata să fie integrată într-o vastă și abstractă rețea neuronală care încorporează mai multe rase. Povestea se termină cu distrugerea planetei Pământ. Clarke reușește, în doar câteva pagini, să pună în discuție alegorii grele, cu semnificații dintre cele mai profunde. Rămâne doar regretul, valabil în cazul majorității scrierilor de gen, că personajele nu sunt decât instrumente secundare, povestea în sine preluând prim-planul.… Citește mai mult Arthur C. Clarke, “Sfârșitul copilăriei”, București, Editura Univers, 2008, 175 de pagini, traducere de Cristiana Vișan