Arthur C. Clarke, “Sfârșitul copilăriei”, București, Editura Univers, 2008, 175 de pagini, traducere de Cristiana Vișan


Odată cu succesiunea generațiilor, aflăm că, de fapt, Superlorzii erau gardienii rasei umane, în slujba unei alte rase extraterestre superioare, Supermintea. Rolul Superlorzilor era acela de a aștepta până când rasa umană s-ar fi dovedit gata să fie integrată într-o vastă și abstractă rețea neuronală care încorporează mai multe rase. Povestea se termină cu distrugerea planetei Pământ. Clarke reușește, în doar câteva pagini, să pună în discuție alegorii grele, cu semnificații dintre cele mai profunde. Rămâne doar regretul, valabil în cazul majorității scrierilor de gen, că personajele nu sunt decât instrumente secundare, povestea în sine preluând prim-planul.… Citește mai mult Arthur C. Clarke, “Sfârșitul copilăriei”, București, Editura Univers, 2008, 175 de pagini, traducere de Cristiana Vișan

Mircea Cărtărescu, „Solenoid”, București, Editura Humanitas, 2016, 842 de pagini


Cu toate acestea, e greu de justificat incredibila desfășurare de forțe (mai bine de 800 de pagini) pentru a descrie „delirul” oniric al naratorului. „Solenoid” e un fel de autobiografie cu imagini și pagini de geniu (scena în care profesorul descoperă mica lume animală ce supraviețuiește în măruntaiele casei sale sau transferarea spiritului naratorului din corpul uman în corpul unui minuscul acarian, membru al unei colonii de acarieni care trăiește în palma sângerândă a unui bibliotecar), dar, ca întreg, e un eșec. Finalul e electrizant: întreg Bucureștiul se ridică la cer, alimentat de solenoizii care dormitau în adâncurile sale. E mult prea multă materie inutilă în acest roman, mult prea multe pasaje de prisos, scrise doar pentru că autorul lor își permite să le scrie, de la înălțimea de scriitor consacrat. Ambiția de a scrie fără revizuiri are ca rezultat pasaje redactate stângaci, cu repetiții… Citește mai mult Mircea Cărtărescu, „Solenoid”, București, Editura Humanitas, 2016, 842 de pagini

A reciti o carte…


Așa cum obiectele pot genera emoții colective, sau poate chiar mai mult decât atât, cărțile sunt, câteodată, indicatorii unei stări anume. O stare pe care, nostalgic, dorim să o retrăim. Nemaiavând acces la mine cel de la 21 de ani, încerc un surogat… recitesc ceva suficient de puternic, asociat de memoria mea afectivă acelei vârste, în așa fel încât să mă trezesc aruncat în timp, către momentul la care acum, din motive obiective și insurmontabile, nu mă mai pot întoarce. Cartea recitită capătă, astfel, funcția unei fotografii. Ea este un portal deschis către o lume inexistentă, întreținând iluzia unei călătorii în timp. Tocmai de aceea, cărțile recitite nu sunt neapărat cărți bune, cărți validate estetic, ci cărți cu potențial de retrăire a unei emoții personale. Actul recitirii este un act al reconstituirii emoției. El nu depinde de carte în sine, ci de atitudinea inițială a cititorului, în momentul întâlnirii prime cu textul.… Citește mai mult A reciti o carte…

Ion Druță, “Clopotnița”, Editura Cartier, Chișinău, 2015, 279 de pagini


Acest roman rural, povestit astfel, nu are nimic spectaculos în el. Druță reușește, totuși, cu toate accesele sale de tezism și idilism (mai ales în descrierea cu mult prea detaliată a hramului satului), să scrie un roman captivant, într-un stil modern, cu incursiuni psihologice fine și momente subtile de umor. O surpriză plăcută, un scriitor care, fără îndoială, amintește de Rebreanu și Slavici, dar care, stilistic, reușește să fie cu mult mai puțin bolovănos decât cei doi.… Citește mai mult Ion Druță, “Clopotnița”, Editura Cartier, Chișinău, 2015, 279 de pagini

Jurnal găgăuz (X)


Pe 12 februarie, exact un an de când am ajuns la Comrat… Capitala micii regiuni găgăuze mi se pare și acum un mic orășel de provincie care reușește, în același timp, să fie și parte a întregii agitații din Republica Moldova, și un spațiu relativ liniștit, monoton, unde oamenii își trăiesc existențele, măsurându-le în zile egale, cu nimic diferite una de alta. Moldova mi se pare a fi, în integralitatea ei, asemenea unui adolescent care dramatizează în exces, pentru care orice gest, orice atitudine are semnificația unui tsunami in miniatură. E aici o lume care încearcă să se poziționeze, debusolant și confuz, între Rusia și Europa. Mai nou, apare și mitul Republicii Moldova ca stat perfect independent, egal depărtat de Rusia și Europa.… Citește mai mult Jurnal găgăuz (X)