Cartea pare a fi un pariu (pierdut) al unui scriitor care, ajuns la maturitate, știe că-și poate permite să scrie orice și oricum. Viața și anomaliile unui profesor de română, la o școală de la periferia Bucureștiului, sunt descrise cu minuțiozitate. Profesorul face dragoste levitând, în casa sa în formă de vapor, la subsolul căreia se află un misterios solenoid, se căsătorește, divorțează, are o aventură cu o colegă de școală, Irina, și devine tatăl unei fetițe (de asemenea, Irina). Nu, însă, aceasta e miza textului. Romanul pare o căutarea a unei a patra dimensiuni, o încercare de a intui forma abstractă a tesseractului (dacă nu cumva chiar romanul însuși poate fi privit ca un tesseract). Cu toate acestea, e greu de justificat incredibila desfășurare de forțe (mai bine de 800 de pagini) pentru a descrie „delirul” oniric al naratorului. „Solenoid” e un fel de autobiografie cu imagini și pagini de geniu (scena în care profesorul descoperă mica lume animală ce supraviețuiește în măruntaiele casei sale sau transferarea spiritului naratorului din corpul uman în corpul unui minuscul acarian, membru al unei colonii de acarieni care trăiește în palma sângerândă a unui bibliotecar), dar, ca întreg, e un eșec. Finalul e electrizant: întreg Bucureștiul se ridică la cer, alimentat de solenoizii care dormitau în adâncurile sale. E mult prea multă materie inutilă în acest roman, mult prea multe pasaje de prisos, scrise doar pentru că autorul lor își permite să le scrie, de la înălțimea de scriitor consacrat. Ambiția de a scrie fără revizuiri are ca rezultat pasaje redactate stângaci, cu repetiții de imagini, de cuvinte prețioase („inconcevabil”) și deranjante preferințe pentru negații cu prefixoidul „in-”
Nota mea: 7
Cărţi şi opinii subiective despre cărţi la:
https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-re-citit-in-ultima-vreme-2016/
https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-recitit-in-ultima-vreme-ianuarie-2013/
https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-citit-in-ultima-vreme/
“[…] cel mai obscen act de pe pământ era să vorbești de la sine, cu propria ta minte, pretinzând că îți pune vorbele-n gură un zeu”
Alte citate, la
https://ovidiuivancu.wordpress.com/romanii-despre-romani-si-nu-numai/
ovidiuivancu.wordpress.com 