Israel, impresii de călătorie


 

 

               Sunt în Israel pentru prima dată. De fapt, sunt pentru prima dată în această parte de lume. Înainte de a ateriza pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, în avion, încerc să îmi imaginez Israelul și oamenii lui. Mă fascinează în special ideea că voi ajunge într-o stat construit, din multe puncte de vedere, de la zero, în condiții vitrege, pe un sol a cărui supunere presupune un soi de încăpățânare ce mă interesează. Apoi, limba… În călătoriile mele prin Asia, am descoperit că a-i auzi pe nativi vorbind în mediul lor natural, oferă limbii pe care o folosesc un exotism pe care nu-l poți descoperi stând acasă, în fața televizorului, ascultând vocile actorilor din cine știe ce filme sau seriale tv. În aeroport, descopăr că ebraica are, pentru mine, sonoritatea limbii arabe, cu importanta excepție a unor „h”-uri. Este, desigur, o apreciere eminamente subiectivă.  

               În Tel Aviv, mă întâmpină o vreme plăcută, un fel de primăvară timpurie românească sau toamnă târzie. Se întunecă devreme, iar seara este rece. Din mașina care mă duce către hotel văd palmierii așezați de o parte și de alta a drumului. Străzile Tel Aviv-ului sunt paralele, în așa fel încât, nici să vrei, nu te poți rătăci. Punctul meu de reper este faleza Mării Mediterane. De la Old Yaffa și până în apropierea hotelului, o plimbare în pas lejer pe faleză durează cam 40-45 de minute. Clădirile Tel-Aviv-ului au toate aceeași nuanță. De la alb la bej sau gri, ele oferă ochiului o imagine liniștitoare, de un calm cu care până astăzi asociez, poate în mod paradoxal, Tel Aviv-ul.

Tel Aviv
Tel Aviv

               A doua zi plec spre Ierusalim. Voi sta in partea de vest a orașului, într-un cartier arab al Ierusalimului.  Ajung relativ repede, într-un autobuz în care vorbitul la telefon este interzis. E primul semn că mă aflu într-o țară aflată, totuși, în conflict. Este, de altfel, și singurul moment în care aveam să trăiesc o asemenea senzație. În ciuda soldaților de pe străzi, a pazei militarizate din zona vechiului Ierusalim, nu aveam să mă simt niciun moment altfel decât în siguranță. Cum nu e prima dată când iau contact cu lumea arabă, cartierul în care locuiesc îmi trezește o oarecare nostalgie. Dughenele înșirate de o parte și de alta a străzii, oamenii care vorbesc și râd zgomotos, acceptabila mizerie de pe străzi și arabii care își beau cafeaua și fumează așezați pe scaunele din fața dughenelor, povestind cu voce tare, toate ingredientele lumii arabe așa cum am cunoscut-o eu în Asia, se regăsesc aici.

Ierusalim
Ierusalim

IMG_1582

               Vechiul Ierusalim, la 5 minute de mers pe jos de la hotelul unde sunt cazat, este o cetate unde se poate intra prin mai multe porți. Aleg Poarta Damascului și, înarmat cu o hartă turistică, străbat străzile înguste, unele pline de turiști și magazine de suveniruri, altele aproape pustii. Cartierele evreiesc, arab și armean nu oferă turistului senzația că ar trece dintr-o lume în alta. De multe ori, dacă mergi prin vechiul Ierusalim fără hartă, îți dai seama că ai trecut dintr-un cartier în altul atunci când magazinele de obiecte bisericești își schimbă oferta. Altfel, prezența turiștilor și agitația permanentă cu care ei sunt întâmpinați nu te-ar face să crezi că ai depășit atâtea granițe culturale în doar câteva zeci de minute.

Old Jerusalem
Old Jerusalem

               Este, totuși, un pericol la care se poate expune turistul care, venit pentru prima dată în afara Europei, e strivit de atmosfera aceasta a Orientului. Dacă ești interesat de vestigii religioase, poți petrece în Vechiul Ierusalim o zi întreagă, cheltuind ceva bani și ieșind de acolo complet debusolat. Lumea orientală te ispitește și aici, ca, bănuiesc, peste tot, cu puzderia sa de ghizi. Dacă te lași pe mâna lor, treci din biserică în biserică, străbați Via Dolorosa (Drumul Crucii) și ți se vor spune atâtea povești frumoase, încât, la finalul zilei, riști să nu mai știi unde ai fost și ce ai văzut. Dacă m-ar întreba cineva, aș spune că cea mai comodă soluție e să străbați Vechiul Ierusalim de unul singur, cu o hartă în mână. E imposibil să te rătăcești. Deși pare un labirint, urmând o direcție clară, ajungi în cele din urmă la una dintre porțile de ieșire. Iar dacă se întâmplă să te rătăcești, totuși, vei găsi întotdeauna pe cineva care să te îndrume. Dacă intri pe poarta Damasc și ieși din oraș pe Poarta Zion, abătându-te din când în când din drum stânga-dreapta, ai șansa să vezi mare parte din Orașul Vechi.

Old Jerusalem
Old Jerusalem

              

               Ajung la intrarea într-o moschee, unde sunt oprit de către soldați înarmați. Mi se explică politicos că intrarea nu e permisă decât musulmanilor. Mă întorc, ies din oraș pe poarta Herod și merg către Muzeul Rockefeller. Intrarea e liberă, dezamăgirea maximă. Muzeul nu e deloc întreținut; prăfuit și cu exponate etichetate haotic sau neetichetate, cu vitrine obosite, cu geamurile crăpate pe alocuri, locul nu atrage decât prin nume.

               Cu totul alta este situația Muzeului Israel, cel pe care îl vizitez a doua zi. Fabulos! Petrec acolo peste 4 ore fără să reușesc să văd tot ce  m-ar fi putut interesa. Fondat în 1965, Muzeul este cea mai vastă instituție culturală din Israel și unul dintre cele mai mari muzee de arheologie din lume. Galeria de artă e spectaculoasă: Marcel Duchamp, Max Ernst, Robert Delaunay, Pablo Picasso, Rembrandt și atâția alții. Nu e vorba doar de aglomerarea de nume aici, ci și de modul în care e construit muzeul. Modern și cu bun-gust, el e realmente o istorie concentrată, sintetică, a evoluției culturale a întregii umanități. De la omul de Neanderthal și până la omul de secol XXI, găsești acolo milenii și spații geografice dintre cele mai diverse, timpul și spațiul aranjate în fața ta în așa fel încât, la ieșire, în autobuzul care mă duce către Jaffa Center, mă surprind, mental, încă în interiorul muzeului. Până a doua zi, aveam să rămân în aceeași stare.

Muzeul Israel

Muzeul Israel
Muzeul Israel

               Îmi amintesc și astăzi cu exactitate momentul în care am intrat într-o galerie dedicată… prafului. O galerie de artă modernă care găzduia o expoziție sub titlul „Collecting Dust”. Metafora prafului în arta israeliană… De cum am trecut pragul galeriei, am simțit realmente praful pe pleoape, între dinți, pe mâini… Atât de bine sunt așezate exponatele, atât de perfect se integrează în peisajul general, încât senzația e că intri într-o lume tridimensională. Totul e gândit și expus în așa fel, încât să nu te poți detașa nici măcar o secundă. Ești, ca vizitator, parte integrantă a peisajului.

               La ieșirea din orașul vechi, ajungi la Zidul Plângerii. Pentru că nu știu ce să îmi doresc și pentru că am serioase dubii că destinatarul dorințelor mele nu are altceva de făcut decât să împlinească dorințe, mă limitez la a admira zidul ridicat pe locul Templului lui Solomon, construit în secolul X î.e.n și distrus de babilonieni.

Zidul Plangerii
Zidul Plangerii

Vizitez Yad Vashem, Muzeul Holocaustului din Ierusalim. Nu departe de Knesset, Parlamentul israelian, muzeul conține mărturii audio-video ale supraviețuitorilor Holocaustului și hărți ce reflectă numărul populației evreiești înainte și după Holocaust, precum și numărul victimelor din diferite țări europene. Discursuri ale lui Hitler și pasaje din diferite legi anti-evreiești emise în mai multe țări europene, imagini cu suferința evreiască, cinismul și gratuitatea unui genocid inuman mă fac să îmi pun aceeași întrebare la care m-am gândit când am vizitat Auschwitz-ul polonez sau Muzeul Genocidului împotriva armenilor (la Erevan): cum de a fost posibil?! Despre specia noastră ne place să credem că e una civilizată, sofisticată, morală. În realitate, după astfel de vizite, realizez întotdeauna că ne trebuie atât de puțin pentru a deveni animale feroce, ne trebuie atât de puțin până când ne hotărâm să devenim sangvinici. Status-quo-ul de astăzi este o iluzie. Nu cred ca lumea să fie fundamental mai bună decât acum un secol și ceva. Echilibrul e instabil, toleranța încă neasimilată în esența ei… Dacă preferăm să privim Holocaustul drept rezultatul exclusiv al unor minți bolnave, din comoditate sau din confortul evitării confruntării cu propriii noștri demoni, ne aflăm, vorba lui Freud, in denial. Adevărul e că Holocaustul a fost posibil cu largul concurs al celor care au tăcut, unii din teamă, alții, mult mai mulți, din convingerea că lumea ar fi mai bună fără evrei. Nu l-au ucis ei pe Iisus, nu au pus ei mâna pe finanțele lumii, nu au infestat ei societățile în mijlocul cărora se aflau prin faptul că, încăpățânați fiind, refuzau să se integreze? Holocaustul e deja istorie, însă ce se întâmplă cu motivele care l-au declanșat? Au dispărut ele brusc, printr-un act bizar de exorcizare sau supraviețuiesc latent, așteptând un context propice manifestării?!

Yad Vashem
Yad Vashem
Knesset-ul
Knesset-ul

               Ierusalimul nu este un oraș foarte mare. Distanțele sunt rezonabile; atunci când nu pot fi acoperite pe jos, singura linie de tramvai care traversează orașul te duce, confortabil și relativ ieftin, dintr-o parte în alta a lui. De la Muzeul Rockefeller, cobor către Muntele Măslinilor, spre grădina Ghetsimani și Orașul lui David. Autocare cu pelerini sunt parcate în fața Grădinii Ghetsimani. Locul, atât de bogat în semnificație pentru creștini, trezește emoții nu prin sine însuși, ci doar în momentul și în măsura în care el e privit cu ochii celui care are în minte imaginea lui Iisus predicând și mergând pe acolo. Altfel, la momentul în care îl vizitez, el e plin de fervoarea credincioșilor care sărută pietre, se prăbușesc în genunchi, cu ochii spre cer și bat mătănii.

Ghetsemani Cave
Ghetsemani Cave

               Pentru a ajunge în Betleem, trebuie să trec în Teritoriile Palestiniene. După ce depășesc punctele de control, ajung într-o zonă care mă surprinde în primul rând prin senzația bunăstarea pe care o emană. Case arabe solide, mari, magazine luxoase, străzi curate, restaurante plăcute… nu am nicio clipă impresia că mă aflu într-un teritoriu ce se află într-o zonă de conflict. Logica aceasta a conflictului rămâne turistului din Betleem necunoscută.

Betleem
Betleem

               Mă întorc spre Tel Aviv a doua zi, cu gândul că Israelul este o țară unde mi-ar plăcea să revin. Retrăiesc sentimentul pe care l-am avut în Armenia și ceva în plus. În Erevan, semnele sărăciei se văd peste tot, însă calmul și politețea de pe fețele oamenilor și din gesturile lor îți creează o stare de confort. Aici, aceeași disponibilitatea de a comunica (lucru esențial pentru orice turist) la care se adaugă, însă, mirarea permanentă de a te afla într-un spațiu cu infrastructură bine dezvoltată, cu elemente de civilizație care pot rivaliza cu cele prezente în orice stat european. De ce „mirare”? Pentru că, din prima zi în care am ajuns în Israel până în ultima zi, tot ceea ce vedeam în jurul meu mă ducea cu gândul la efortul aproape supraomenesc de a crea o țară funcțională din nimic. Am trăit aceeași uimire în Tokyo, acolo unde am văzut o insulă artificială plină de zgârie-nori, creată de japonezi. Adepții teoriei marilor conspirații mondiale evreiești îmi vor spune, poate, că nu e mare lucru să creezi un stat funcțional atunci când ai bani. Nu e, însă, numai atât. Să clădești pe nisip, coerent și consecvent, vreme de generații nu cred să fie doar o problemă pe care s-o poți rezolva cu bani. E acolo ceva care ține de o perseverență pe care nu văd de ce nu am putea-o admira.

               Conflictul arabo-israelian, situația politică a Israelului de astăzi, antisemitismul în creștere până și în Europa civilizată, toate acestea sunt realități complicate; în ignoranța mea de turist, nu pot înțelege adevărata dimensiune a întregii situații. Tot ceea ce știu eu e că, subiectiv, tot ceea ce văd în jurul meu merită admirat, fără iluzii sau naivități. Israelul, ca, de altfel, orice stat al lumii moderne, e eterogen, cu naționaliștii și ateii săi, cu extremiștii și moderații săi. Însă, dincolo de toate, când reușești să transformi o utopie în ceea ce este astăzi Israelul, cred că măcar gestul în sine, cantitatea de sudoare pe care îl presupune, pot fi admirate fără ipocrizie.      

Ein Hod, Laboratorul Dada
Ein Hod, Laboratorul Dada

               La întoarcerea în Tel Aviv, mă îndrept spre Ein Hod, satul artiștilor. În 1953, Marcel Iancu are inițiativa de a crea un sat al artiștilor. De atunci și până acum, satul e locuit în exclusivitate de artiști. Alei înguste, cu galerii de artă și sculptură deschise chiar în casele artiștilor, cu anticariate și restaurante… Acolo se găsește și muzeul Marcel Iancu, un muzeu Dada în interiorul căruia este amenajat un laborator Dada. Plin cu valize, cărți și diferite alte obiecte așezate în dezordine, laboratorul e folosit azi și de către elevi. Are și o mică scenă improvizată, acolo unde se pot ține diferite spectacole. Intrarea în laborator te face să înțelegi dadaismul nu teoretic, ci în plenitudinea lui, în ceea ce are el mai profund, din punctul meu de vedere: anume, atmosfera. Mișcarea Dada, înțeleasă teoretic, poate părea o mișcare experimentală și atât. Abia în acel laborator, te simți, într-un fel, obligat să gândești dadaist; intri într-o stare care îți creează mai apoi, nevoia aproape fizică de a privi desenele și tablourile lui Marcel Iancu, de a-i citi pe Tzara sau Urmuz (bizarul scriitor român care, fără să fie dadaist, reușește să scrie și chiar să trăiască dadaist).

Ein Hod, Laboratorul Dada
Ein Hod, Laboratorul Dada

               Fundațiile care, în România sunt create nu pentru a cheltui, ci pentru a colecta fonduri, au, în Israel, un rol fundamental. Multe instituții culturale funcționează cu banii unor filantropi care creează fonduri speciale, administrate chiar și după moartea lor, în așa fel încât instituțiile respective ajung să se autofinanțeze. Vizitez un astfel de muzeu, Muzeul Ralli, în Cezareea. Harry Recanati a fondat cinci astfel de muzee în întreaga lumea. Ele funcționează după regulile pe care le-a impus fondatorul lor. În primul rând, nu se percepe nicio taxă de vizitare și nu se acceptă donații. Apoi, exponatele reflectă gustul pentru artă al lui Ricanati. În Cezareea, se pot admira tablouri ale câtorva pictori contemporani din America Latină, apoi o impresionantă colecție Dali. Lucrările lui Dali expuse aici mă obsedează încă prin laitmotivul multora dintre ele: figurile umane înfățișate ca având în interiorul lor diferite sertare. Omul modern, privit ca ființă ce compartimentalizează totul, idee deopotrivă tragică, tristă și fascinantă. Tot la indicația fondatorului, în muzeele Ralli nu există cafenele sau locuri unde se pot consuma băuturi răcoritoare.

Haiffa
Haiffa

               Ultima zi în Israel mi-o petrec vizitând Old Jaffa. O pornesc spre faleză și iau micul dejun, ultimul mic dejun în Israel, pe terasa unui restaurant din Old Jaffa. Priveliștea panoramică e superbă. Privești în fața, vezi Marea, te întorci și privești în lungul falezei și privirea periferică surprinde, pe de o parte plaja și nisipul, pe partea cealaltă, elegantele hoteluri și clădiri ale Tel Avivului. E o imagine simbolică. Am în stânga, nisipul de unde a pornit totul și în dreapta ceea ce este Israelul astăzi.

               La plecarea spre aeroport, iau trenul spre o destinație greșită, cobor două stații mai târziu și refac drumul înapoi. Ajung la aeroport, după un debusolant transfer de la un terminal la altul. Ajung la Cluj către seară și privesc fotografiile pe care le-am făcut. În valiză, cadou de la prietenul Vlad Solomon, port o carte: Myths and Facts: a Guide to the Arab-Israeli Conflict (Mitchell G. Bard). Vizita în Israel m-a făcut să vreau să cunosc mai multe despre țara aceasta.

 

(Mulțumesc lui Vlad Solomon, Ginei Pană și lui Bela Krizbai, prietenii care m-au ajutat, în Israel, să înțeleg mult mai multe lucruri decât aș fi putut înțelege de unul singur)    

2 gânduri despre „Israel, impresii de călătorie

  1. am citit cu curiozitate ceea ce ai scris.traiesc in israel de 34 de ani aproape si m-a amuzat modul in care sintem vazuti din afara.mai sint foarte multe locuri de vazut si multi oameni deosebiti de a intilni.iar limba desi este din aceeasi familie cu limba araba…nu seamana deloc.de fapt nu seamana cu nimic cunoscut. i-ti doresc succes in a cunoaste mai bine israelul si-ti multumesc pentru ocazia care mi-ai dat de a citi impresiila tale dupa vizita facuta la noi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s