Romanul este povestea unei obsesii. Scenograful Antonio Dorigo, un burlac ajuns la cincizeci de ani, recurge frecvent la serviciile prostituatelor. Până într-o zi, când o întâlnește pe Laide, de care se îndrăgostește orbește. Avem aici un cu totul alt Buzzati decât cel din „Cele mai frumoase povestiri”: explorează cu minuțiozitate mecanismele obsesiei, nu e atât de pasionat de poveste în dauna atmosferei și, în fine, reușește să contureze în mod veridic un personaj (Antonio Dorigo). Cartea e stricată, pe ici pe acolo (în special în prima ei jumătate), de tehnoredactarea neglijentă. În rest, „O dragoste” rămâne un text care poate fi citit cu plăcere și care te poate ajuta să înțelegi, dacă o citești fără prejudecăți, câteva dintre mecanismele întortocheate ale minții umane. Pentru cititorul de literatură română, e de adăugat paralela cu „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, a lui Camil Petrescu. În vreme ce, însă, Camil se irosește și în alte povești secundare obsesiei lui Gheorghidiu, Buzzati rămâne, pe tot parcursul romanului, adeptul urmăririi unui singur fir narativ (si bine face).
Nota mea: 9
Cărţi şi opinii subiective despre cărţi la:
https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-re-citit-in-ultima-vreme-2016/
https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-recitit-in-ultima-vreme-ianuarie-2013/
https://ovidiuivancu.wordpress.com/ce-am-mai-citit-in-ultima-vreme/
ovidiuivancu.wordpress.com 